Ludovic Orban dă de înțeles că examenul de rezidențiat nu ar fi necesar. Motivul: absolvenții de Medicină trec oricum printr-o serie de examene atunci când termină facultatea.
Ludovic Orban va analiza însă modul cum funcționează acest sistem în alte țări europene. Până atunci, premierul desemnat a declarat că problema examenului de rezidențiat reprezintă una dintre primele măsuri ale Executivului PNL.
Mai mult, ia în considerare suplimentarea locurilor scoase la concurs.
Va fi o prioritate pentru guvernul nostru (examenul de rezidențiat, n.red.), vom lua rapid măsurile ce se impun, mai mult decât atât, analizăm posibilitatea de a mări numărul de locuri, astfel încât să permitem unui număr cât mai mare dintre absolvenți să profeseze, a spus premierul desemnat.
Președintele PNL consideră că Guvernul Dăncilă a demonstrat că este incapabil, prin neorganizarea examenului la timp.
Rezidențiatul era programat pe 17 noiembrie, dar a fost amânat pentru 8 decembrie, deoarece la Ministerul Educației nu există un ministru care să semneze cele șapte ordine necesare organizării probei.
Mii de studenți au participat la greva japoneză #Rezi și câteva sute au protestat în stradă ieri (miercuri, n.red.) în Cluj, Iași și Craiova. Tinerii cer cu fermitate tuturor instituțiilor implicate să identifice soluții pentru soluționarea de urgență a acestei situații, devenită deja o problemă de sănătate publică.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!