Organele umane ar putea fi produse, în viitor, prin intermediul unui nou tip de imprimantă 3D. Asta susțin cercetătorii americani care ar fi creat deja un astfel de dispozitiv.
Ei spun că au avut ideea de a face obiecte 3D în același mod în care computerul tomograf creează imagini 3D, adică printr-un proces numit tipărire volumetrică.
Practic, imaginile rotative ale unui obiect sunt transmise printr-un videoproiector convențional, iar lumina este concentrată pe un cilindru care conține molecule de plastic. Când lumina se acumulează în zonele dorite, gelul începe să se întărească și, după 30 de secunde, este creat un obiect 3D solid.
Cercetătorii se gândesc acum la folosirea tipăririi volumetrice pentru a organiza celule umane în organe vii, cum ar fi ficatul sau rinichii.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!