Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, se simte bine, îşi continuă convalescența de câteva zile după o operație la nivelul abdomenului, însă nu va rosti public duminică tradiționala rugăciune Angelus, a anunţat sâmbătă chirurgul Sergio Alfieri, care l-a operat, relatează AFP şi Reuters.
„Nu are febră, toate funcţiile cardio-respiratorii sunt normale”, le-a declarat chirurgul jurnaliştilor. Însă, pentru a evita eforturile care pun tensiune asupra muşchilor peretelui abdominal, cum ar fi să se ridice din pat sau să se așeze, medicii i-au recomandat să nu celebreze public rugăciunea Angelus, adică să nu încerce să meargă la fereastra rezervei sale din Spitalul Gemelli pentru a rosti rugăciunea şi pentru a-i binecuvânta pe credincioşi, relatează Agerpres.
„Papa Francisc nu are nicio problemă cardiacă în acest moment, nu a avut niciodată una în trecut (...) aşa că inima este în regulă”, a insistat medicul. „În general, după o intervenţie de acest gen, internarea durează 4-5 zile. Speram să-l convingem să rămână toată săptămâna viitoare pentru că această recuperare în spital îi va permite să se întoarcă la muncă cu mai multă forţă şi în siguranţă”, a adăugat chirurgul.
El a amintit că papa Francisc nu poate, ca alte persoane de 86 de ani, să se ducă acasă pentru a se uita la televizor şi pentru a se odihni, ci el are activităţi şi responsabilităţi în calitate de şef de stat şi lider al credincioșilor catolici. Totuşi, el a recunoscut că decizia finala îi aparţine papei Francisc în ceea ce priveşte momentul externării.
Papa Francisc a fost operat miercuri sub anestezie generală, timp de trei ore, pentru absorbirea unor "aderențe" dureroase de pe peretele abdominal, consecințe ale operației sale la colon din iulie 2021.
Suveranul pontif va trebui să petreacă mai multe zile la cel de-al zecelea etaj al unei clinici medicale supranumite "spitalul papilor", în aceeaşi rezervă care a fost utilizată de mai multe ori şi de Ioan Paul al II-lea. Audienţele suveranului pontif au fost anulate până pe 18 iunie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!