Partidul socialist al lui Frans Timmermans s-a clasat pe primul loc, la alegerile europarlamentare din Olanda. Dacă se confirmă sondajele preliminare laburiștii vor avea 5 locuri în legislativul comunitar.
Ei sunt urmați de partidul liberal al actualului premier Mark Rutte - cu 4 mandate, în timp ce populiștii s-au clasat pe locul 3.
Prezenţa la vot a fost de 40%, cea mai mare din ultimii 30 de ani la aceste alegeri.
Frans Timmermans candidează și pentru funcția de președinte al Comisiei Europene:
„Sper ca aceasta să ofere un imbold multor altor social-democraţi din Europa”, a fost reacţia lui Timmermans la aflarea rezultatului exit-pollului. „Îmi dau seama că peste tot în Europa se simte nevoia unei alte Europe, a unei Europe care să lupte mai mult împotriva schimbărilor climatice. O Europă care înţelege că trebuie să colaborăm mai mult împreună la nivel social, că marile companii trebuie să plătească mai multe impozite. Sunt subiecte pentru care acţionează social-democraţia”, a comentat Timmermans pentru televiziunea publică NOS, relatează Agerpres.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!