Justiția turcă l-a eliberat pe pastorul american Andrew Brunson, la doi ani de când acesta a fost arestat în ancheta privind puciul eșuat din iulie 2016.
Brunson a fost acuzat că ar avea legături cu mișcarea clericului musulman Fethullah Gulen și Partidul Muncitorilor din Kurdistan, organizații considerate teroriste de Ankara.
Cazul său a deteriorat relațiile dintre Turcia și Statele Unite. În august, președintele american, Donald Trump, a dispus dublarea taxelor pentru importurile de aluminiu și oțel din Turcia.
În replică, administrația condusă de Recep Erdogan a crescut taxele pentru importurile de mașini, alcool și tutun din Statele Unite. Drept urmare, lira turcească s-a devalorizat cu 40 de procente, anul acesta.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!