Peste 400 de rachete au fost lansate, din Gaza spre Israel. Au murit un israelian şi şapte palestinieni, iar alte 47 de persoane au fost rănite, scrie Haaretz.
Un oficial militar a transmis că peste 250 de rachete au fost lansate spre sudul şi centrul Israelului, iar zeci dintre ele au fost interceptate. Organizația a decis să recurgă la acest atac din cauză că guvernul israelian a implementat greu înţelegerile la care au ajuns cele două părţi. Autoritățile palestiniene au confirmat decesul a șapte oameni, în Gaza, iar alte 47 de persoane au fost rănite. Printre morți se află și copii. Peste noapte au fost lansate dinspre Gaza 180 de rachete, iar Israelul a lovit 60 de ţinte din Fâşie, potrivit Forţelor de Apărare Israeliene.
Israelul a atacat peste 200 de ţinte, ca răspuns, şi continuă asaltul. Autorităţile israeliene au transmis că rachetele au ajuns în zone diferite. Trimisul special al lui Donald Trump în Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt, şi-a exprimat susţinerea faţă de Israel şi a condamnat atacul cu rachete.
„Hamas şi Jihadul Islamic Palestinian s-au implicat într-un alt act de terorism, lansând sute de rachete la întâmplare spre comunităţile civile israeliene. SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru”.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!