Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, a anunțat că au fost adunate un milion de semnături pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi. Acest proiect de lege a trecut de Senat şi urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor.
„Peste un milion de români au semnat pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi. Am văzut în 2012, în 2016, primari aleși cu sub 10% din numărul total de alegători, care gestionează resursele unei comunități. Vom merge cu acest mesaj în Parlament. Legea cu privire la modificare Legii 115/2015 privind alegerea administrației publice locale a fost depusă de PMP încă din 2016. Această inițiativă legislativă a fost adoptată de Senat, deci legea cu privire la alegerea primarilor în două tururi a trecut de Senat. Acum vom merge cu cele un milion de semnături în Parlament, pentru a le cere și deputaților să voteze revenirea la alegerea primarului în două tururi. În cazul în care partidele vor ignora acest mesaj transmis de peste un milion de români care au semnat pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi, mesajul lor nu va rămâne doar în Parlament. Vom transmite acest mesaj Președintele României. Președintele României are, în baza art. 90 din Constituție, prerogativa ca după consultarea Parlamentului poate cere poporului să-și exprime prin referendum voința cu privire la probleme de interes național și noi credem că revenirea la alegerea primarului în două tururi este un subiect de interes național.”, a spus Eugen Tomac, în cadrul unei conferințe de presă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!