Șoferii nu vor mai putea circula pe podul Grant din București începând de luni, 16 octombrie. Acesta va rămâne deschis pentru circulația tramvaielor, care vor funcționa alternativ.
Potrivit Spotmedia, podul Grant va fi închis pe sensul dinspre Crângași spre strada Turda, de luni, 16 octombrie, până în luna martie, întrucât vor avea loc lucrări de punere în siguranță.
Legătura dintre vestul și nordul Capitalei rămâne deschisă, însă, cu ajutorul transportului public, căci tramvaiele vor continua să circule.
În acest weekend, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o echipă STB Infrastructură a montat un macaz, care va permite circulația tramvaielor peste pasajul Grant pe o singură linie, în sistem alternativ.
Lucrările vor fi terminate duminică și, începând de luni - când Podul Grant va fi închis circulației rutiere - tramvaiul 41 va rămâne principala soluție de mobilitate pentru legătura cartierelor Drumul Taberei, Militari și Crângași cu zona de Nord a orașului.
Şoferii care vor veni din zona Lujerului vor avea trei rute ocolitoare: pe podul Ciurel, pe străzile adiacente Căii Crângaşi sau pe breteaua pe lângă urcarea pe pod.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!