Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, și-a dat demisia din funcție marți. El a avut un mandat de 2 ani și 5 luni: „Este o demisie de onoare!”.
Eduard Popica a anunțat pe Facebook demisia din funcția de prefect: „Este o demisie de onoare! Am înțeles să fac acest lucru pentru că Guvernul de care am fost susținut și care a susținut toate proiectele județului în ultimii doi ani și jumătate tocmai a fost demis. Plec cu sentimentul datoriei împlinite!
Am interacționat și am căutat în permanență soluții la rezolvarea problemelor cetățenilor din județ in limitele legii. Am reușit să redau adevărata importanță celui mai mare punct de frontieră de la Est - Albița-reabilitând întreaga infrastructură rutieră, degradată de ani buni. Am făcut toate demersurile pentru deschiderea unui punct de recoltare a sângelui la Vaslui. Spațiul este amenajat și ne aflăm în faza de achiziție a aparaturii medicale. În perioada următoare va fi deschis și acest punct. Am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării, obținând finanțări pentru mai multe proiecte de infrastructură din județ”
Într-o conferință de presă, prefectul a spus că a fost tot timpul conștient de faptul că funcția era vremelnică. Întrebat dacă are cunoștință despre gesturi similare ale altor prefecți, Popica a răspuns că știe sigur că e primul, nu și dacă e singurul.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!