Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a avertizat asupra creşterii violenţei şi a ameninţărilor cu moartea, în contextul în care protestele continuă împotriva reformelor judiciare planificate de guvernul său, relatează DPA.
Netanyahu a criticat ''valul tot mai mare de incitare zilnică, ce depăşeşte graniţele'', a comunicat duminică biroul său. El a vorbit, de asemenea, despre ''o ameninţare explicită de a-l ucide pe premierul Israelului'', precum şi despre ameninţări împotriva altor oficiali aleşi, potrivit Agerpres.ro.
El s-a referit la o postare pe Facebook a unui colonel israelian în rezervă. Acesta spunea, printre altele: "Dacă un prim-ministru vine şi îşi asumă puteri dictatoriale, acel prim-ministru este marcat de moarte ... împreună cu miniştrii săi şi cu oamenii care îi execută ordinele".
Fostul pilot de vânătoare care a condus atacul Forţelor Aeriene israeliene din 1981 asupra reactorului nuclear irakian, s-a distanţat ulterior de această postare. Poliţia a lansat totuşi o anchetă.
De săptămâni întregi, israelienii demonstrează împotriva planului guvernului de extremă-dreapta al lui Netanyahu de a slăbi în mod deliberat sistemul judiciar al ţării. Experţii avertizează în mod explicit că reforma ar pune în pericol democraţia în Israel.
Netanyahu a declarat în legătură cu ameninţarea împotriva sa: "Ştiu că există o dezbatere cu privire la ceea ce pune în pericol democraţia, dar aceasta nu este o chestiune de dezbatere - ameninţă într-adevăr democraţia''.
În faţa unor noi apeluri la rezistenţă violentă împotriva reformei, şeful agenţiei de informaţii interne Shin Bet, Ronen Bar, a anunţat o ''politică de toleranţă zero'' împotriva incitării la violenţă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!