Acum la Digi FM SEAN PAUL FT. ALEXIS JORDAN - Got 2 love u

Preșcolarii și elevii din clasele primare vor primi miere

Miere

Elevii vor primi, din ianuarie anul viitor, miere, anunță Ministerul Agriculturii. Secretarul de stat, Dumitru Botănoiu a spus, pentru știrile Digi FM, că se dorește stimularea apicultorilor locali, dar și asigurarea unei alimentații sănătoase pentru preșcolari și elevii din clasele 1-4. Fiecare școală va primi mierea de la producătorii din zona respectivă.

„Intenționăm ca produsele din acele zone, mierea din zona respectivă, să ajungă la copii și să nu vină, așa cum știți că a fost de foarte multe ori, prin diferite programe, să ne trezim cu miere venită din Ucraina sau de nu știu unde și dusă către copii. Ca atare, am avut în vedere și acest lucru, ca mierea să vină din zonele de producție și dusă acolo unde trebuie”.

Dumitru Botănoiu susține că fiecare copil va primi lunar borcanul de 350 de grame cu miere, iar costurile vor fi suportate de Minsiterul Agriculturii.

„Borcanul va fi primit lunar, în funcție de data pe care o stabilesc împreună cu cei de la consiliile județene, exact cum s-au făcut programele anterioare. Pentru că știți, ele se depozitează la consiliile locale și de acolo pleacă către școli. Un borcan de 350 de grame de miere lunar, din estimările noastre, costul va fi de 12 lei”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Elevii intră în vacanţă joi, după finalizarea cursurilor
Asian,College,Students,Concentrate,On,Doing,Examinations,In,The,Classroom.
Începe simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat, cu Limba şi literatura română...
scoala-doar pt cross
Elevii din Bucureşti se întorc de luni la cursuri, după o săptămână de vacanță
Câțiva elevi au găsit aproape 100.000 de euro pe stradă, în timpul unei excursii în Atena/ Shutterstock
Câțiva elevi au găsit aproape 100.000 de euro pe stradă, în timpul unei excursii în Atena...
Te-ar putea interesa și
elevi-scoala-masca-inquam-virgil-simionescu
Elevii din București și alte 22 de județe ale țării se întorc de luni la cursuri
Asian,College,Students,Concentrate,On,Doing,Examinations,In,The,Classroom.
Ministrul Educaţiei anunţă schimbări în educație din anul 2026-2027. Cum vor da Bacalaureatul...
vladimir putin
Elevii din Rusia învaţă din noile manuale că ţara lor a fost „forţată” să intervină în...
Child's,Backpack,On,Desk,In,Classroom
Elevii se întorc la cursuri miercuri, 8 ianuarie. Când sunt programate următoarele vacanţe
Partenerii noștri
Digi24 Un satelit rusesc conectat la sistemul de arme nucleare pare să fi scăpat de sub control. Ce spun analiștii americani
Un satelit rusesc conectat la sistemul de arme nucleare pare să fi scăpat...
DigiSport Barcelona a pus mâna pe a 32-a Cupă a Spaniei din istoria clubului! Cum a arătat festivitatea de premiere
Barcelona a pus mâna pe a 32-a Cupă a Spaniei din istoria clubului! Cum a...
PeRoz Fratele lui Michelle Obama nu a crezut inițial că relația ei cu Barack Obama va dura. Dezvăluirile rare ale lui Craig Robinson
Fratele lui Michelle Obama nu a crezut inițial că relația ei cu Barack...
Film Now Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură uimitoare cu mama ei
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și mulați și cu geacă de piele
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
putin (16)
Putin, pregătit de negocieri directe cu Ucraina ”fără nicio condiţie prealabilă”, anunţă...
Interim President of Romania Ilie Bolojan meets with French President Emmanuel Macron
Bolojan, întrebat dacă riscă România să anuleze şi alegerile din mai: „Cu siguranţă nu. Între...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump crede că Putin îl "duce cu vorba" în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl...
Paris: Coalition Of The Willing Summit On Peace And Security For Ukraine
Întâlnire Zelenski-Macron în grădina Ambasadei Franţei la Roma, în marja funeraliilor Papei...