Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a fost prezentă la inaugurarea unui centru de gimnastică din Soci, Rusia.
Potrivit Metro, aceasta nu a făcut nicio referire la numele lui Vladimir Putin și nu a pomenit nimic despre războiul din Ucraina.
Fosta gimnastă , în vârstă de 39 de ani, câștigătoare a medaliei de aur la Olimpiadă, a fost văzută în public de mai puțin de 6 ori în acest an. Se crede că Kabaeva are trei copii cu Vladimir Putin, deși informațiile nu pot fi confirmate, potrivit HotNews.ro.
Kabaeva a evitat să menționeze numele lui Putin, în vârstă de 70 de ani, după ce apăruseră zvonuri cum că ar fi alunecat pe scările reședinței sale din Moscova sau că ar avea probleme de sănătate. Ea nu a făcut nicio referire directă la războiul din Ucraina, unde peste 100.000 de ruși ar fi fost uciși sau răniți.
Ea le-a spus gimnastelor că „imposibilul poate fi posibil” în timpul unui discurs. „Când eram la gimnastică nici nu puteam să visez la astfel de condiții [cum sunt în noul centru de antrenament sportiv]”, a spus ea. „Dar în viață, imposibilul este posibil. Rusia este o țară cu mari oportunități.”
Presa de stat din Moscova nu are voie să discute despre relația ei de 15 ani cu Putin și nici despre copiii pe care se zvonește că îi au împreună. Cei doi au fost ani de zile împreună, dar Kremlinul nu a confirmat niciodată presupusa lor relație. Ultima dată când prima doamnă nedezvăluită a Rusiei a fost văzută în public a fost în septembrie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!