Ion Ștefan a anunțat prima măsură de transparentizare pe care o va aborda Ministerul Lucărilor Publice și Dezvoltării. Începând de joi, vor fi publicate plățile efectuate, astfel încât primarii vor putea verifica pe site dacă au primit sau nu banii ceruți pentru efectuarea facturilor emise de constructori.
„Ce am reușit eu să fac în aceste prime două zile? Am abordat frontal problemele cu care se confruntă Ministerul. Efectuarea plăților către UAT-uri în vederea efectuării facturilor emise de constructori, lucru care s-a și întâmplat. UAT-urile au primit acești bani. Transparentizare- prin publicarea pe site-uri a tuturor plăților efectuate de către Minister. Plățile efectuate vor fi afișate zilnic pe site-ul Ministerului începând de astăzi. Plățile efectuate ieri au fost deja ridicate pe site. Toți primarii pot observa fără a fi nevoiți să mai dea un telefon la Minister să vadă dacă au primit banii ceruți de dânșii”, a spus Ion Ștefan, la preluarea mandatului de ministru al Lucărilor Publice.
El a mai declarat că proiectul pentru folosirea gazului românesc reprezintă o prioritate a Ministerului și că va depune toate eforturile în acest sens.
„O să facem toate eforturile pentru a reuși acest proiect major pentru satul românesc. Românii au nevoie și trebuie să folosească gazul românesc, acest lucru ar fi prioritatea numărul unu a Ministerului”, a subliniat ministrul.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!