Primarul Buzăului, Constantin Toma, a fost prezent duminică, la o întrunire electorală unde era prezentă şi Viorica Dăncilă. El a ținut o pledoarie în favoarea acesteia. Doar că exprimarea nu l-a ajutat și le-a cerut oamenilor să iasă la vot chiar dacă prezidenţiabila lor nu este un geniu, ea totuși îi reprezintă.
„Dragi colegi, am aşa o trăire ciudată. Acest om care nu a făcut nimic 5 ani ne îndeamnă pe noi să plecăm, chiar dacă avem cel puţin aici la Buzău, dar şi la conducerea ţării, nu avem nimic să ne reproşăm. Problema asta că a scos PSD-ul de la putere, din păcate nici asta n-a făcut dumnealui, am reuşit să o facem singuri. Ne-am dărâmat trei guverne, e un lucru unicat la nivel mondial şi sper ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată (...)
Să plecăm, de ce să plecăm? Ce avem să ne reproşăm? Da, avem să ne reproşăm că nu am comunicat bine şi nu am reuşit rezultatele excepţionale care le-am realizat în fiecare localitate din această ţară n-am reuşit să le comunicăm şi am stat pasivi la valul de ură care s-a stârnit împotriva noastră. (...) Doamne ajută, Viorica Dăncilă este reprezentantul nostru în această luptă . (...) Să fim prezenţi la vot! (...) Există o pasivitate şi vă spun cinstit, poate nu avem cel mai bun candidat care puteam să-l avem. Nu-i nici geniu, n-a luat nici premiul Nobel, cel puţin până acum, dar este reprezentantul nostru şi suntem cu toţii în pericol dacă Viorica Dăncilă nu va ieşi ceea ce trebuie să iasă. Sau cel puţin să obţină un rezultat extraordinar de bun. Pentru că am luptat pentru treaba asta şi am muncit în fiecare zi pentru treaba asta. Vă mulţumesc, Doamne ajută!”, a declarat primarul Constantin Toma, potrivit unui material video postat de buzoienii.ro.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!