Rocco Sedano, primul soț al Ronei Hartner alături de care artista are o fetiță, pe Rita, a făcut primele declarații după moartea artistei. Dansatorul a luat legătura cu sora acesteia și i-a transmis un mesaj.
Conform declarațiilor făcute de Rinda în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, Rocco a luat legătura cu ea și a anunțat-o că își dorește să fie alături de fiica lui, să participe chiar și la înmormântarea Ronei Hartner.
„A venit cu ideea asta ieri și l-am întrebat de ce. Prin câte a trecut sora mea el vine așa, a spus că vrea să vină și să fie alături de copilul lui. I-am zis că nu a fost alături atâta timp și acum își face brusc apariția. Fiecare om e liber să vină, o să vină, să vină cum o vrea el”, a declarat Rinda Hartner, la Prima TV, conform spynews.ro.
Totodată, Rinda Hartner, sora Ronei Hartner, a spus și cât suferă nepoata ei, care și-a pierdut mama. „Sumayla este foarte amărâtă, și-a pierdut reperul. Mama ei era totul pentru ea pentru că și Rona a făcut tot ce a făcut pentru fata ei. Acum noi o să stăm cu ea, vrem să o acompaniem în perioada asta dificilă, mai ales după ce o să se termine și o să fie și înmormântarea. Abia atunci știm că ies emoțiile la suprafață. O să fim alături de ea. Nimeni nu o va putea înlocui pe mama ei. Vom face tot ce putem să îi alinăm suferință și pierderea mamei”, a mai declarat Rinda Hartner, care l-a și acuzat pe Rocco Sedano că nu s-a interesat multă vreme de fiica lui.
Rona Hartner a murit la vârsta de 50 de ani, după ce în vara acestui an a fost diagnosticată cu cancer la plămâni și metastaze pe creier. În anul 2007 Rona Hartner l-a cunoscut pe Rocco Sedano, bărbatul care avea să o facă mamă. Artista a născut în urmă cu 15 ani o fetiță pe care a numit-o Rita. Din nefericire, mariajul artistei cu tatăl fiicei sale nu a durat prea mult, însă au păstrat legătura de dragul copilului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!