Zeci de mii de locuitori din județul Timiș nu au lumină, apă și căldură din cauza viscolului din ultimele ore. Cele mai mari probleme sunt în Lugoj, unde întregul oraş, cu 50.000 de oameni, este de aseară, fără curent electric. Deocamdată, nu se ştie când va fi remediată problema. Opt generatoare de mare capacitate vor asigura energia electrică în Lugoj şi alte localităţi în care oamenii nu au curent de aproape 24 de ore. Decizia a fost luată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
60 de pasageri ai unei curse internaţionale care venea de la Budapesta la București, sunt blocaţi în câmp de mai bine de 10 ore, după ce mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe şine. Oamenii au plecat seară trecută, la ora 20.00, din capitala Ungariei şi nu au ajuns până acum la destinaţie. Aşteaptă în frig, în plin câmp, ca problema să se remedieze. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât pasagerii nu au nici apă, nici mâncare.
Vremea rea închide şcolile și grădinițele din județul Timiş. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au cerut prefectului să ia această măsură în condițiile în care acest județ s-a aflat până la orele prânzului sub avertizare cod portocaliu de viscol. Astfel, luni și marți, elevii și preșcolarii din Timiș vor stă acasă. Și la Târgu Jiu s-a luat aceeași decizie: mâine, cursurile din unitățile școlare - cu excepția grădinițelor și creșelor - vor fi suspendate.
Subiectele tale preferate sunt și la știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!