Programul Prima Casă va continua şi anul acesta, dar vor fi făcute câteva modificări. Anunţul a venit din partea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici. Concret, vor fi făcute modificări referitoare la suprafaţa casei care poate fi cumpărată.
De asemenea, programul va putea fi accesat doar de persoanele cu venituri mai mici, pentru că se doreşte să fie un program social, a spus ministrul de Finanţe, la Antena 3. Pentru 2019, Prima Casă are alocate fonduri de două miliarde de lei.
„Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul 'Prima Casă', deci el va continua, numai că am spus că discuţiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrală au fost pentru a-l face mai social, mai îndreptat către zona socială. Probabil că până la final de februarie vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspecte esenţiale. Nu. Finanţarea există, a fost bugetat, programul continuă. Până nu îl modificăm, va continua în aceeaşi parametri. Până la final de februarie o să ieşim, cred, cu o Hotărâre de Guvern”, a spus, duminică seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.
Acesta a subliniat că acestea vor viza aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze.
„Mă refer la suprafaţa casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi, prima casă, îţi iei o casă pentru familie atât cât poţi...", a adăugat Teodorovici.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!