Social-democrații se reunesc începând cu ora 11.00, la Parlament, la Congresul care va marca lansarea candidaturii liderului PSD Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al României. Este o reuniune într-un format restrâns, la care vor fi doar 800 de delegaţi faţă de miile de participanţi la congresele importante ale Partidului Social Democrat.
Coordonatorul PES activists România Victor Negrescu a declarat, miercuri pentru MEDIAFAX, că reuniunea partidului de sâmbătă va arăta determinarea PSD în câștigarea următoarele cicluri de alegeri. Social-democratul a adăugat că președintele PES Sergei Stanishev va fi prezent la Congres.
Social-democrații au validat-o pe 23 iulie, în ședința Comitetului Executiv, pe Viorica Dăncilă drept candidatul PSD la alegerile prezidențiale. Împotriva acestei decizii au votat atunci doar liderul PSD Olt Paul Stănescu și liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu.
Întâlnirea de astăzi a fost precedată de o ședință la partid în care au fost luate câteva decizii suprinzătoare. PSD a decis înlăturea Anei Birchall de la Justiție și a propus-o in locul ei pe, Dana Gîrbovan, un judecător controversat, considerată o apropiată a lui Florin Iordache, creatorul ordonanței 13.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Sursă foto: gov.ro
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!