Acum la Digi FM Audiență Națională LIVE - ON AIR

Radu Herjeu, membru CNA, îl acuză pe Klaus Iohannis de minciună

radu herjeu

Radu Herjeu, membru CNA, susține că preşedintele Klaus Iohannis minte, somându-l pe şeful statului să prezinte dovada existenţei ordinului lui Liviu Dragnea şi a ajungerii lui la membrii CNA şi anunţând că se gândeşte chiar să depună o plângere penală în acest sens.

„Preşedintele ţării minte şi asta nu are nicio scuză, chiar dacă, presupun, a fost minţit la rândul său de consilierii şi politrucii din jur. O să încep cu cea mai gravă acuzaţie, la care mă gândesc foarte serios dacă nu cumva ar trebui să răspund cu o plângere în justiţie. Îl somez pe preşedintele ţării să prezinte dovada existenţei ordinului lui Dragnea şi a ajungerii lui la membrii CNA vizaţi de comentariile sale, implicit la mine. Eu înţeleg că preşedintele nu are habar de legea audiovizualului. Şi e normal. Domnia sa încă mai are probleme cu nuanţele Constituţiei. Dar consilierii se puteau documenta şi puteau afla că, în cazul unui referendum, CNA NU acordă timpi de antenă. Cu atât mai puţin pentru publicitate electorală. Timpii de antenă se acordă DOAR în cazul emisiunilor de promovare electorală, care NU se pot desfăşura pe tema referendumului, ci doar în cazul unor alegeri parlamentare, locale sau prezidenţiale”, a scris, pe Facebook, Radu Herjeu.

Herjeu spune că toate televiziunile au avut libertatea de a organiza dezbateri electorale pe tema referendumului şi multe dintre ele au şi făcut-o.

„Aşa cum au avut deplina libertate de a difuza spoturi electorale de îndemnat lumea să voteze da/nu sau să boicoteze referendumul. A mai minţit domnul preşedinte şi când a spus că spotul făcut de Administraţie nu face decât să cheme lumea la vot. Oricine are curiozitatea să-l vadă va constata singur că e un îndemn de a ”spune DA pentru Europa etc etc etc”, ”spune DA pentru a nu mai fi hoţi în conducerea statului etc etc etc”. De aceea s-a apreciat în CNA că este un spot care promovează o poziţie partizană, ceea ce este perfect legal şi normal, dar acest lucru nu poate fi considerat de interes public, atât timp cât lipsesc şi celelalte poziţii partizane, favorabile boicotului sau votului negativ", potrivit sursei citate.

Radu Herjeu susține că o altă minciună se referă la afirmaţiile preşedintelui potrivit cărora membrii CNA „au refuzat” sau „nu vor să discute” subiectul.

„A mai mințit domnul președinte și când a spus că spotul făcut de Administrație nu face decât să cheme lumea la vot. Oricine are curiozitatea să-l vadă va constata singur că e un îndemn de a ”spune DA pentru Europa etc etc etc”, ”spune DA pentru a nu mai fi hoți în conducerea statului etc etc etc”. De aceea s-a apreciat în CNA că este un spot care promovează o poziție partizană, ceea ce este perfect legal și normal, dar acest lucru nu poate fi considerat de interes public, atât timp cât lipsesc și celelalte poziții partizane, favorabile boicotului sau votului negativ.
O altă minciună: ”a refuza” sau ”a nu vrea să discute” înseamnă, cel puțin în cazul unei instituții precum CNA, să se respingă prin vot o propunere din partea unui membru al Consiliului sau o solicitare a unui terț. Nici una, nici alta nu au existat până ieri, așa că nimeni nu ”a refuzat” să dea o decizie. Abia ieri, Consiliul a respins solicitarea Președinției, pentru că emiterea unei decizii acum ar fi fost inutilă, ținând cont că, pentru a intra în vigoare, trebuie să stea în dezbatere publică cel puțin 10 zile!
Într-un comunicat pe care CNA l-a remis și Administrației Prezidențiale, s-a explicat pe larg care au fost temeiurile juridice și circumstanțele obiective care au dus la situația nouă de a nu avea o decizie CNA pe tema referendumului. Situație care nu a împiedicat cu absolut nimic desfășurarea normală a unei campanii pentru referendum, în funcție de politicile editoriale ale radiodifuzorilor.”

Membrul CNA a mai scris și că nu este prima dată când președintele atacă CNA.

„Nu este prima dată când președintele își abandonează total coordonatele funcției și atacă CNA-ul. Urmat sau precedat de tot felul de alți politicieni obscuri. Înțeleg politicianismul și, oricât de anormale ar fi, pot face față unor presiuni de genul acesta. Dar nu pot să tac atunci când cineva, oricine ar fi, cu atât mai mult cel mai înalt demnitar al statului, zvârle cu noroi și minciuni în activitatea mea, ca membru al Consiliului Național al Audiovizualului!
PS. CNA are păcatele și culpele lui, chiar nu e nevoie să se și mintă legat de activitatea sa!”

Reamintim, președintele pune vina asupra PSD și pentru faptul că CNA a interzis difuzarea spotului video de promovare a referendumului de duminică, realizat de Administrația Prezidențială.

PSD încearcă și instituțional să boicoteze acest referendum. Pentru prima dată în istoria post-decembristă, CNA-ul a refuzat să acorde timpi de antenă pentru publicitatea referendumului. A dat Dragnea ordin la Consiliul Național al Audiovizualului! Când le-am trimis o solicitare cu un videoclip realizat de Administrația Prezidențială, în care eu îi încurajez pe români să participe la referendum - fără să le sugerez răspunsul - au spus că acest clip este reclamă electorală și să merg să mă descurc cu partidele. Auziți ce obrăznicie din partea CNA-ului, a mai spus Iohannis.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: „De la prea mult sos picant, am dat şi răspunsuri neinspirate. Bineînţeles că nu...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan l-ar lua consilier la Cotroceni pe Klaus Iohannis: „Are proaspete toate legăturile...
Klaus Iohannis
Au fost desecretizate costurile pentru zborurile preşedintelui Klaus Iohannis. Cât a costat...
Donald Trump Meets With Mark Rutte - Washington, United States - 13 Mar 2025
Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al...
Te-ar putea interesa și
Elena Lasconi: „Se încheie astăzi Deceniul Iohannis. Zece ani în urma cărora România s-a ales...
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis pleacă astăzi de la Palatul Cotroceni. Ilie Bolojan preia interimatul până la...
Traian Băsescu
Traian Băsescu, reacție după ce Klaus Iohannis și-a dat demisia: "Un act de lașitate. E...
Cristian Pîrvulescu
Pîrvulescu: „Criza se adâncește cu demisia președintelui Iohannis, iar principalii profitori...
Partenerii noștri
Digi24 Motivul pentru care Musk anunță că-și reduce implicarea în DOGE
Motivul pentru care Musk anunță că-și reduce implicarea în DOGE
DigiSport ”Nu îl vor da niciodată!” După Louis Munteanu, Gigi Becali și-a luat gândul de la un alt jucător din SuperLigă
”Nu îl vor da niciodată!” După Louis Munteanu, Gigi Becali și-a luat...
PeRoz Salma Hayek e pe val la 58 de ani: frumusețe fără filtre, costume de baie și un discurs curajos: "Sunt încă sexy. Și îmi place asta"
Salma Hayek e pe val la 58 de ani: frumusețe fără filtre, costume de baie...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
papa francisc
Francisc, ultimul papă înainte de Apocalipsă? Strania profeţie din secolul al XII-lea a...
Washington,,D.c.,,Usa,,March,10,,2023:,International,Monetary,Fund,Headquarters
Economist, despre deficitul bugetar de 2,3% în primele trei luni: „La cum arată situaţia...
Cod galben de ploi torenţiale/ Shutterstock
Averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, miercuri, în jumătatea...
Hollywood,,Ca,-,May,07,,2019:,George,Clooney,At,The
George Clooney, după ce a fost criticat de Trump: Nu-mi pasă. Nu e treaba mea să îl mulţumesc...