Acum la Digi FM DUA LIPA & BLACKPINK - Kiss and Make UP

Rafael Nadal se retrage de la turneul din Paris

Rafael Nadal

Rafael Nadal s-a retras de la turneul de la Paris, din cauza unei accidentări în zona abdomenului. Astfel, Novak Djokovici va reveni luni, 5 noiembrie, în fruntea clasamentului ATP.

„A fost foarte frumos să fiu aici, la Paris, timp de două zile, şi să mă antrenez cu băieţii. M-am simţit bine, mai bine decât în urmă cu o săptămână în ceea ce priveşte tenisul. Dar în ultimele zile am început să am probleme în zona abdomenului, în special atunci când serveam. Am consultat un doctor şi mi-a spus că-mi recomandă să nu joc, pentru că dacă aş continua, aş putea suferi o ruptură şi ar fi ceva grav. Iar eu nu îmi doresc asta”, a declarat Nadal într-o conferinţă de presă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Jorge Martin/ Profimedia
MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, spitalizat după o căzătură la Grand Prix-ul Qatarului
Tennis: Miami Open
Djokovic s-a calificat în sferturi la Miami pentru prima oară din 2016
Jannik Sinner
Jannik Sinner se menţine lider în clasamentul ATP. Jack Draper a intrat în Top 10. Cine este...
Neymar/ Profimedia
Neymar, criticat în Brazilia după ce s-a dus la carnavalul de la Rio, deşi este accidentat
Te-ar putea interesa și
Novak Djokovic
Djokovic, eliminat în turul 2 la Indian Wells
Alexander Zverev și Novak Djokovic
Novak Djokovic a abandonat în semifinalele Australian Open, după o accidentare. Alexander...
Novak Djokovic
Novak Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz și s-a calificat în semifinalele Australian Open...
proteste serbia
Novak Djokovic îi susţine pe studenţii care manifestează împotriva guvernului din Serbia
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la...
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
papa francisc
Testamentul papei Francisc. Și-a dorit un mormânt "în pământ, simplu, fără decorațiuni", cu o...
papa francisc
Cauza morții papei Francisc, anunțată oficial de Vatican. Intrase în comă înainte să se stingă
Papa Francisc
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
primavara, cuplu la plimbare prin parc
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate zonele țării