Acum la Digi FM RIHANNA - Take a bow

Ramon Cotizo: „Cel mai mare plan al meu: să fiu cel mai bun tată din lume”

ramon cotizo

Când era mic, Ramon Cotizo, una dintre cele mai vesele voci din radioul românesc, visa să devină cosmonaut. „Erau căciulile alea cu gâtlej, când eram mic. Toată lumea le spunea căciuli cosmonaut. Și așa îmi imaginam că mi-ar fi ușor să zbor de pe o planetă pe alta”, povestește amuzat colegul nostru de la Digi FM.

Am putea spune că una dintre pasiunile sale este vorbitul. Încă de mic vorbea foarte, foarte mult. „Nu-mi tăcea gura deloc. Am fost dat afară de la ore, în generală, de multe ori. Inventam chestii, făceam povestioare”, mărturisește el.

«În liceu m-am dus la ceea ce se numea Școala Populară de Artă, la clasa de actorie și regie teatru. Așa am început să joc în spectacole și am ajuns și în prima operă rock, „Lanțurile”. Puțin mai târziu mi-am făcut o trupă de rock unde activam ca toboșar și chitarist», își amintește colegul nostru.

În 1993, Ramon a descoperit radioul. Era spre finalul liceului când s-a angajat la Radio Costinești unde a lucrat un an. Apoi a făcut parte din echipa Radio Contact de la Constanța până în 2000, când s-a mutat în București, la ProFM. Ramon a făcut radio și televizune, până în 2015, dar mărturisește că preferă radioul pentru că nu are atât de multe constrângeri ca TV-ul. Apoi, când s-a înființat Digi FM, a rezonat cu echipa și a „schimbat” etajul în cadrul trustului media al grupului Digi. De patru ani, de la 10:00 la 13:00, la Digi FM, Ramon Cotizo este plin de viață și pus pe glume, la radio.

„E cel mai tare să te duci la un job care îți place și să fii fericit acolo. Nu are sens să stai să te frustrezi undeva unde nu te simți bine”, spune Ramon că acesta este crezul său.

În afara jobului, Ramon este colegul mereu pus pe șotii, omul mereu glumeț, gata să facă să zâmbească și pe cel mai morocănos om. Iar atunci când face echipă de glume cu colegii, hohote de râs se aud din redacția DigiFM.

În timpul liber, Ramon preferă să călătorească spre destinații care să aibă și munte și mare, și concerte sau festivaluri, dar unul dintre cele mai frumoase locuri în care a fost rămâne Disneyland. Este fan muzică pop-rock-electro. Însă vinerea seara este dedicată lenevitului, cum zice el, în curte, în hamac sau lângă șemineu.

De 10 ani, Sandra este motivul pentru care încearcă zi de zi să fie un exemplu și un sprijin într-o lume pe care fiica lui abia o descoperă. De exemplu, și-a pus cercel în ureche odată cu ea, pentru a-i arăta că nu doare. „Încerc să testez totul pe mine, să o ajut să vadă lucrurile altfel și mă perfecționez continuu. Recent am început un curs de NLP - Parenting, pentru a mă putea adapta cât mai bine cu perioada adolescenței”, spune Ramon. Relația tată-fiică se armonizează perfect: el, fan Star Wars, de curând și fan Frozen; ea - încă de la început, fan Frozen și, recent, fan Star Wars.

Caracterul său pozitiv atrage și... pisicile. „Eram la o petrecere, pe terasă, a venit o pisică la mine, am luat-o în brațe și a început să toarcă. Atunci am zis că e pisica mea și i-am pus numele Miți, dar e băiat”, explică Ramon. De curând, a doua pisică a venit în curtea sa și astfel Miți are pereche.

Pentru viitor, colegul nostru spune că nu are planuri deja trasate. „Eu nu îmi fac planuri. Trăiesc fiecare zi la maximum. Totuși, cel mai mare plan al meu categoric e să fiu cel mai bun tată din lume pentru Sandra”, măturisește Ramon Cotizo.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
alice si ramon matinal de vacanta
Noul matinal de vacanță de la Digi FM cu Alice Tudor și Ramon Cotizo
thumbnail podcast parinti pregatiti
Bucurii, regrete, sfaturi și frici - experiențele părinților din Digi FM cu copiii lor...
matinalii 2
#VRĂJIȚIDEMUZICĂ cu Digi FM la UNTOLD
780x440(6)
1 decembrie la Digi FM: TOȚI SUNTEM ROMÂNIA
Te-ar putea interesa și
780x440
Clasa câștigătoare aniversează 6 ani de Digi FM: Prima zi de emisie și primul „Salutare...
echipa digi fm
Sezon nou la Digi FM din 6 septembrie
WhatsApp Image 2021-07-15 at 09.09.20
Surpriză de ziua lui Ramon Cotizo. Soția și colegii i-au îndeplinit visul!
780x530(14)
Nono de Ștefănești și Ramon de Cernica sunt „Regii dimineților de vacanță” la Digi FM
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Spectaculos! Englezii au prezentat cele mai scumpe mașini ale vedetelor din Premier League
Spectaculos! Englezii au prezentat cele mai scumpe mașini ale vedetelor...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...