O razie de amploare a avut loc, miercuri dimineaţă, în municipiul Ploieşti, în urma activităţilor derulate de poliţişti, patru tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani fiind reţinuţi sub acuzaţiile de tentativă la tâlhărie calificată, furt, furt calificat şi două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, potrivit Agerpres.ro.
Conform datelor comunicate, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au pus în executare şapte mandate de percheziţie domiciliară în municipiu, în vederea documentării activităţii infracţionale a patru persoane bănuite de comiterea faptelor în perioada decembrie 2022- februarie 2023.
Din cercetări a reieşit faptul că la data de 17 decembrie 2022, în timp ce se aflau în Oborul Ploieşti, doi dintre tineri ar fi sustras, din buzunarul unei persoane, un portofel care conţinea documente personale şi 580 de lei. De asemenea, la data de 17 ianuarie, trei dintre tineri, prin violenţă, ar fi încercat să deposedeze o persoană cu dizabilităţi de bunurile personale, în timp ce se aflau în zona Bariera Bucov din municipiu.
Ulterior, în noaptea de 5 spre 6 februarie, trei dintre tinerii în cauză, în timp ce se aflau în zona centrală a municipiului, ar fi sustras din buzunarul unei persoane portofelul ce conţinea 1.200 de euro şi 200 de lei, precum şi telefonul mobil.
Totodată, în zilele de 6, respectiv 7 februarie, unul dintre tineri, aflându-se în incinta unor centre comerciale din municipiu, ar fi agresat fizic un minor, respectiv un agent de pază aflat în timpul serviciului, producându-le leziuni fizice.
În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă printre care un portofel şi o parte din suma de bani sustrasă în noaptea de 5 spre 6 februarie.
Cei patru tineri au fost duşi la audieri, iar ulterior au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cadrul raziei, poliţiştii au acţionat în filtre rutiere, verificând astfel aproximativ 25 de autovehicule, fiind legitimate şi 40 de persoane.
De asemenea, au fost efectuate 10 testări cu aparatul etilotest.
În cadrul activităţilor, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" Ploieşti.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!