Acum la Digi FM Marius Dobre THE LIMBA ft Misha Miller and Andro & DICE - MAMMA MIA

Risc mare de avalanșe în Făgăraș și Bucegi. Cel mai mare pericol e în zonele adăpostite

Avalanșă
Foto: Shutterstock

Meteorologii anunță că până marți, la ora 20:00, în Munții Făgăraș și Bucegi riscul de avalanșe este mare. Conform specialiștilor, la peste 1.800 de metri s-a depus un strat de 25-35 cm de zăpadă. 

Acest ansamblu instabil din partea superioară este depus peste straturile mai vechi, înghețate, peste care poate aluneca, mai ales în condiții de supraîncărcare. O parte din zăpadă a fost spulberată și depozitată pe văile adăpostite unde depozitele de zăpadă sunt mai însemnate. La supraîncărcări oricât de mici, dar izolat și spontan, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, prin ruperii plăcilor de vânt, îndeosebi de pe versanții nordici și estici, sau prin alunecarea stratului pulver peste cel vechi cu zăpadă înghețată sau peste plăcile de vânt formate în perioada precedentă, pe pantele suficient de înclinate, au transmis meteorologii. 

Potrivit acestora, riscul este mai ridicat în zonele adăpostite, unde sunt acumulări importante de zăpadă. 

Și la altitudini mai mici de 1.800 de metri există riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, în zonele cu depozite de zăpadă spulberată de la altitudini mai mari. Sub 1.500 de metri, stratul este de dimensiuni mai reduse. 

Risc însemnat de avalanșe este și în Munții Rodnei, Parâng-Șureanu și Țarcu-Godeanu. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Winter,Road,Through,The,Mountains,With,Deep,Snow,During,A
Cod galben de ninsori și viscol în zonele montane, până sâmbătă dimineața. Informare de...
Snow,On,Frozen,Train,Car,In,Heavy,Winter
Circulaţia feroviară, afectată de ninsori şi vântul puternic în unele zone din țară. Mai mulţi...
Sfaturi de la salvamontiști pentru cei care merg pe munte în perioade cu risc de avalanșă/ Shutterstock
Risc de avalanșă în Munții Bucegi. Avertismentul salvamontiştilor pentru turiști
Copil pus in cada plina cu zapada
Revoltă în mediul online, după publicarea unor imagini în care o femeie bagă un copil de...
Te-ar putea interesa și
Pacientă în spital cu medic sau asistent infirmier, coplată, fișă medicală, doctori și pat de internare pentru bolnavi cu fracturi
Zeci de persoane au ajuns cu fracturi la Spitalele Floreasca şi Universitar din cauza zăpezii...
Zăpadă/ Shutterstock
Când se încălzeşte vremea. Săptămâna aceasta temperaturile ajung la minus 18 grade Celsius. În...
Un livrator de pizza a dus pe jos printr-o furtună de zăpadă o comandă de 40 de dolari, dar a primit un „bacșiș” uriaș de la un polițist/ Shutterstock
Un livrator de pizza a dus pe jos printr-o furtună de zăpadă o comandă de 40 de dolari, dar a...
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi/ Foto: Captură video TikTok
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Partenerii noștri
DigiSport Lovitură de teatru! Hansi Flick a anunțat că nu semnează contractul propus de Barcelona
Lovitură de teatru! Hansi Flick a anunțat că nu semnează contractul propus...
PeRoz Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv...
Film Now Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună și-a retras cererea
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când...
Digi World A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Rome, Basilica of San Giovanni in Laterano, Diocesan Assembly with Pope Francis: Mending the Rift: Beyond Inequalities .
Papa Francisc este "bucuros" că a ieşit din reşedinţa sa, dar rămâne în...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
TIR
Șofer român de TIR, condamnat la 10 ani de închisoare și la plata unei amenzi de peste 25 de...
Bebeluș mort, copil, nou-născut
O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare in vitro a încurcat...
Smiley, Alex Velea, Connect-R - Nu Ma Ierta - DCDG
Smiley, Alex Velea și Connect-R lansează piesa „Nu mă ierta” și anunță un album comun istoric
NANTERRE, FRANCE - JULY 29: David Popovici of Romania celebrates his gold medal during the Men™s 200m Freestyle Medal Ce
David Popovici, din nou în bazin, la opt luni de la Olimpiada de la Paris: „Am ales conştient...