Acum la Digi FM Antonia Stancu ULTRA NATE - Free

Rishi Sunak anunţă că va reintroduce serviciul militar obligatoriu în cazul unei victorii în alegeri

Premierul britanic Rishi Sunak
Premierul britanic Rishi Sunak / Foto: Profimedia

Premierul conservator britanic Rishi Sunak anunţă că va restabili un serviciu militar naţional obligatoriu la vârstă de 18 ani, în cazul unei victorii a Partidului Conservator (Tories) în alegerile legislative de la 4 iunie, relatează AFP.

”Voi introduce un nou model de serviciu naţional, în vederea creării unui obiectiv comun în rândul tinerilor noştri şi unei sentiment reînnoit de mândrie a ţării noastre”, anunţă în acest comunicat publicat sâmbătă seara Rishi Sunak, potrivit News.ro. 

Acest lucru ar urma să permită unirea ţării în contextul în care lumea este ”tot mai incertă”, adaugă el.

Tinerii în vârstă de 18 ani ar urma astfel să poată alege ”între un stagiu de 12 luni cu normă întreagă în rândul forţelor armate sau un weekend pe lună, timp de un an, de voluntariat în cadrul comunităţii lor”, precizează Partidul Conservator.

Campania electorală se află în toi după ce Rishi Sunak a convocat miercuri alegeri legislative la 4 iulie.

Opoziţia laburistă este creditată larg favorită în sondaje, cu un avans de aproximativ 20 de puncte procentuale, iar conservatorii gâfâie după 14 ani de putere.

Conservatorii îl acuză în acest comunicat pe liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, care urmează să devină următorul premier în cazul în care Partidul Laburist (Labour) obţine o victorie în alegeri, de faptul că ”nu are nici convingerea, nici curajul şi nici planul necesar să navigheze într-o lume tot mai incertă”.

Ministrul britanic de Interne James Cleverly dă asigurări duminică, la Sky News, că tinerii care nu vor să participe la serviciul militar naţional nu vor fi sancţionaţi penal.

Nu vor exista sancţiuni penale. Nimeni nu se va duce la închsioare din cauza asta”, dă asigurări James Cleverly, în pofida faptului că Rishi Sunak a prezentat acest serviciu ca ”obligatoriu”.

Laburiştii critică acest nou anunţ, al unui partid ”în pană de idei”.

Regatul Unit a avut un serviciu militar naţional obligatoriu din 1947 şi până în 1960. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani erau obligaţi să servească în Forţele armate timp de 18 luni.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Rishi Sunak Delivers Resignation Speech Following UK General Election Loss
Rishi Sunak va demisiona de la şefia Partidului Conservator imediat ce va fi ales un succesor
Rishi Sunak/ Profimedia
Rishi Sunak reacţionează la afirmaţiile lui Nigel Farage: „Ceea ce a spus a fost complet...
Rishi Sunak / Profimedia
Premierul Rishi Sunak și-a cerut scuze după ce a fost criticat că a plecat mai devreme de la...
Rishi Sunak at the launch of the Conservative Party tour bus for the 2024 general election campaign at Redcar racecourse, Redcar, North Yorkshire, UK. 1/6/2024. Photograph: Stuart Boulton
Premierul britanic promite să introducă plafoane pentru a limita imigraţia, dacă va fi reales
Te-ar putea interesa și
Premierul britanic Rishi Sunak
Rishi Sunak pledează la confiscarea activelor ruse blocate prin intermediul G7
Rishi Sunak
Londra oferă Kievului fonduri pentru a se aproviziona cu muniţii. Regele Charles laudă „forţa”...
Klaus Iohannis. Profimedia
Iohannis, despre serviciul militar obligatoriu: „Nu mi s-a părut un lucru grozav. Eu sunt...
Rishi Sunak
Cancerul regelui Charles al III-lea ''a fost detectat devreme'', a anunţat prim-ministrul...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Decizia luată de antrenorul lui Cagliari în privința lui Florinel Coman
Decizia luată de antrenorul lui Cagliari în privința lui Florinel Coman
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...
Elena Lasconi
Elena Lasconi: „Ar trebui să pice multe capete în USR şi să se reformeze. Altfel, o să devină...
spike, livia, catalin bordea
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au...