România are deja 97,7% din necesarul de gaze înmagazinate pentru sezonul rece. Mai exact, rezerva conține peste peste trei miliarde de metri cubi. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze în plus în depozite. Este cel mai mare nivel din 2010 încoace.
Ministerul Energiei asigură că aceste informații sunt un motiv de liniște în privința stocurilor de gaze, dacă vom avea o iarnă cu temperaturi normale.
Citește și: Comisia Europeană propune o nouă soluție pentru gazele din UE. Ce presupune plafonul de preț „dinamic”
„Avem o iarnă grea în faţă. Trecem printr-o perioadă a incertitudinii şi nesiguranței”, a declarat Nicolae Ciucă.
Potrivit Transgaz, în această dimineață, avem în depozite 3 miliarde de metri cubi de gaze. Totalul necesar este de 3,1 miliarde de metri cubi de gaze. Comparativ cu anul trecut, avem deja cu peste 700 de milioane de metri cubi mai multe gaze în depozite, dar în 2021 a fost înregistrată una dintre cele mai slabe rate de umplere, relatează euronews.ro.
Citește și: Liderii UE urmează să analizeze mai multe opţiuni pentru plafonarea preţului gazelor
Anul 2022 are cea mai mare cantitate stocată din ultimii 12 ani. Mai mare și decât 2019, când au fost stocate 2,96 miliarde de metri cubi de gaze. Cei mai slabi ani au fost 2017 și 2018. Concret, ne putem baza pe producția internă pentru acest sezon, care atinge 30 de milioane de metri cubi pe zi, iar din depozite încă 30 de milioane pe zi. În cele mai geroase ierni, România a atins un consum de 73 de milioane de metri cubi pe zi. Însă, pentru o iarnă normală consumul este maximum 60 de milioane de metri cubi zilnic.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!