România a avut şi în luna august cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Eurostat, la noi, preţurile au crescut în medie cu 4,7 la sută. Rate mari ale inflaţiei s-au înregistrat şi în Bulgaria, Estonia şi Ungaria, de peste 3 la sută.
În schimb, în Danemarca, Irlanda şi Grecia a fost cea mai redusă inflaţie, de până într-un procent. Şi în România ar urma ca acest indicator să se reducă. Potrivit prognozelor Băncii Naţionale, inflaţia va ajunge la 3,5 a sută la finalul anului.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), dat publicităţii pe 11 septembrie, preţurile de consum în România, în luna august 2018, comparativ cu august 2017, au crescut cu 5,1%.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!