Românii trec, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară. Toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte. În singura zi din an cu 23 de ore vom dormi mai puțin, pentru că ora 3:00 devine ora 4:00.
În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii își dau ceasul cu o oră înainte, pentru că România trece la ora de vară. Astfel, pe lângă faptul că dormim mai puțin, ziua de 25 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24. Ceasurile se vor da înainte în același moment în toate țările Uniunii Europene.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată și a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ținând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie și se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate țările europene.
În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunțare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene, însă potrivit propunerii, fiecare stat membru va avea dreptul să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunța la schimbarea orei.
Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 țări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura țară care nu folosește ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunțat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetățenii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!