Foarte puțini români își permit să iasă des în oraș, să ia masa cu prietenii. Fac asta frecvent doar 7 conaționali din 100. Nici nu-i de mirare, având în vedere că prețurile s-au majorat cu aproape 4% doar în luna septembrie, astfel încât și meniurile restaurantelor au devenit mai scumpe.
Deși în ultimii ani salariile au mai crescut, în special în sistemul de stat, inflația a mușcat din majorări. O cină în oraș costă mai mult acum. În magazine, alimentele s-au scumpit, la fel și oferta restaurantelor.
Potrivit unui studiu recent, doar 7,6% dintre români își permit să iasă în oraș de mai mult de patru ori pe săptămână. Altfel spus, cam unul din zece români.
Cei mai mulți ies în oraș de 2-3 ori pe săptămână. Mai exact, 26,8%. Dintre aceștia, majoritatea au vârste între 35 și 44 de ani.
Mai rar, cam o dată pe săptămână, ies în oraș peste 16% dintre români. Principala problemă sunt veniturile mici sau prețurile mari.
Mult mai rău o duc peste 17% dintre români, care ies din casă doar de 2-3 ori pe lună. Tot lipsa banilor e de vină și în cazul lor.
Peste 9% nu obișnuiesc să iasă deloc în oraș. Vorbim aici de cei care au peste 55 de ani. Ei preferă mai mult să meargă în vizită la rude.
Ce fac românii când nu muncesc? Cei mai mulți, 60%, ascultă muzică, vizionează un film sau se plimbă prin parc. De asemenea, foarte mulți se joacă pe telefon ori pe calculator. Unii mai gătesc, alții merg la sală... În general, activități care nu costă prea mult.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!