Românii sunt pe locul doi în topul angajaților străini din Germania, conform unui studiu. Fiecare al doilea nou loc de muncă recent creat în Republica Federala este ocupat de muncitori străini.
Campionii acestei statistici făcute de Agenția Federală de Ocupare a Forței de Muncă sunt românii și polonezii, scriu jurnaliștii în ediția de duminică a ziarului Frankfurter Allgemeine Szeitung. O cauză a angajării masive a acestora ar fi faptul că germanii nu sunt dispuși să se mute imediat și necondiționat unde găsesc un job, în timp ce românii și polonezii se duc acolo unde se oferă de lucru. Ei se îndreaptă adesea spre regiunile unde există un deficit de lucrători și fac munci pentru care nu poate fi găsit niciun alt angajat.
Dacă la început, cei mai mulţi muncitori din România și Polonia erau angajaţi în construcții și sezonieri în agricultură, acum se caută muncitori pe șantiere, în serviciile de curierat și în transporturi unde e nevoie de șoferi profesioniști.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!