Salvatorii ruşi au pus capăt luni unor operaţiuni care vizau găsirea a 13 mineri daţi dispăruţi în subteran în urma unei alunecări de teren, în urmă cu peste două săptămâni, în Extremul Orient rus, din cauză că nu au ajuns la locul în care se aflau minerii, relatează AFP.
Aceşti mineri specializaţi în săparea de tuneluri au fost blocaţi la o adâncime de aproximativ 125 de metri de o alunecare de teren, la 18 martie, într-o mină de aur în regiunea Amur, relatează News.ro.
Citește și: Cel puţin 21 de mineri au murit după prăbuşirea unei mine de aur în timpul ploilor torenţiale din Tanzania
Sute de salvatori trimişi la faţa locului au îndepărtat aluviuni şi au săpat tuneluri până la minerii blocaţi, însă, ”la 1 aprilie, s-a luat decizia de a opri operaţiunea de salvare de la Mina Pionier”, anunţă compania care gestionează mina, Pokrovski Rudnik, citată de agenţia rusă de presă Intefax.
Potrivit companiei, ”rezultatele forajului au arătat că galeriile în care s-ar fi putut afla minerii sunt pline de mase de rocă şi apă”.
Această situaţie punea ”în pericol de moarte” salvatorii şi angajaţii minei implicaţi în operaţiunile de căutare a minerilor, anunţă Pokrovski Rudnik.
Citește și: 9.000 de mineri vor rămâne fără loc de muncă până în 2025. Toți vor primi salarii compensatorii
Autorităţile au anunţat anterior că operaţiunile de salvare au fost complicate de intrarea permanentă în mină a unor ape subterane.
Accidentele de mină în Rusia, ca de altfel la fel ca în toate ţările care făceau parte din URSS, rămân frecvente şi sunt legate adesea de un laxism în aplicarea regulilor de securitate, o proastă gestionare, corupţie sau echipamente depăşite.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!