Loteria Română a anunțat, joi seară, că s-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,58 milioane de euro. Biletul norocos s-a vândut la o agenție din Galaţi, a cuprins 630 de variante şi a costat peste 4.100 de lei.
”La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 14.11.2024, s-a căştigat premiul de categoria I in valoare de 47.703.321,40 de lei (peste 9,58 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenția 17.034 din Galați si a fost completat in fiecare dintre cele trei zone cu cate 10 numere, in total 630 de variante si o varianta la noroc, prețul biletului fiind de 4.413,50 de lei”, a transmis, joi seară, Loteria Română, potrivit News.ro.
Potrivit companiei, pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos s-au înregistrat şi 24 de câștiguri de categoria a II-a, 90 de câștiguri de categoria a III-a şi 80 de câștiguri de categoria a IV -a, suma totală câștigată fiind in valoare 47.907.105,64 de lei.
Acesta este al patrulea câștig de categoria I obținut in acest an la Loto 6/49.
Ultima data, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 28.04.2024 si a fost in valoare de 3.610.326,64 lei.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!