Polițiștii din Dolj au demarat o anchetă după ce, joi seara, un taximetrist din Craiova a fost agresat fizic de un alt șofer de taxi. Incidentul s-a petrecut în stația de taxi din oraș, în jurul orei 21:52, și a fost semnalat de victimă printr-un apel la poliție, potrivit informațiilor oferite de IPJ Dolj și Craiova Forum.
Victima, un bărbat de 39 de ani, a relatat poliției că a fost atacată de un alt șofer de taxi, pe care nu îl cunoștea. După agresiune, atacatorul a plecat de la fața locului la volanul unui autoturism în regim taxi, relatează Libertatea.
„Bărbatul de 39 de ani nu a solicitat îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, identificarea persoanei care ar fi comis fapta și luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
În urma cercetărilor, polițiștii au reușit să identifice un tânăr de 25 de ani din Craiova, suspectat de comiterea faptei. Ancheta continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale conflictului și a lua măsurile legale corespunzătoare.
Potrivit unor surse, incidentul ar fi izbucnit din cauza unui loc de parcare în stația de taxi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!