Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu Misha Miller x AlexVelea - BAM BAM (BEATMIX)

Scholz exclude alegeri legislative anticipate în urma înfrângerii în alegerile europene

Latin America trip by Chancellor Scholz
Olaf Scholz. Profimedia

Cancelarul german Olaf Scholz exclude organizarea unor alegeri legislative anticipate - ca în Franţa -, în urma unei înfrângeri usturătoare a Guvernului său în alegerile europene, anunţă un purtător de cuvânt al Guvernului, relatează AFP.

Ideea unor alegeri anticipate, cerută de extrema dreaptă şi tenori conservatori, nu a fost avută în vedere ”în niciun moment, nicio secundă”, precizează Steffen Hebestreit, în pofida unui rezultat ”puţin satisfăcător” al celor trei partide din cadrul coaliţiei guvernamentale între Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului, Verzi şi Partidul Liberal (FDP).

”Data alegerilor la termen este stabilită în toamna lui 2025. Este ceea ce prevedem să facem”, a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit News.ro. 

El a subliniat marile diferenţe între sistemul francez, în care preşedintele joacă un rol de prim-plan, şi german, unde ansamblul puterii executive naţionale se află în mâna cancelarului şi partidului său.

Cele trei partide din cadrul coaliţiei înfiinţate la sfârşitul lui 2021, au obţinut mai puţin de o treime din sufragii în scrutinul european de duminică şi au pierdut teren, mai ales Verzii, potrivit unor rezultate încă provizorii.

Marele câştigător al alegerilor europene este tabăra conservatoare, Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Partidul Uniunea Creştin Socială (CSU) din Bavaria cu care este aliat, cu un scor de 30%, urmate de Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) cu un scor de 15,9%.

MARKUS SOEDER CERE UN ”NOU START”

Luni, liderul CSU a cerut să organizeze alegeri ”cât mai rapid posibil” şi ”un nou start al ţării noastre”.

Guvernul Scolz ”nu mai are nicio susţinere a populaţiei”, a declarat Markus Söder la ostul NTV.

Scholz ”mai are o singută sarcină de îndeplinit”, a apreciat pe X, la rândul său, copreşedinta AfD Alice Weidel, ”să deschidă calea unor noi alegeri, în loc să guverneze încă un an împotriva marii majorităţi a populaţiei”.

De la înfiinţarea Republicii Federale Germania, în 1949, alegeri anticipate au avut loc în trei rânduri, în urma unei moţiuni de cenzură în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului, în timpul social-democratului Willy Brandt (1972), conservatorului Helmut Kohl (1982) şi al lui Gerhard Schröder, un social-democrat, în 2005.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Rencontre du président Volodymyr Zelensky avec des représentants de la société civile ukrainienne au palais Mariinsky à Kiev
Remarcile lui Trump despre Zelenski sunt „false şi periculoase”, denunţă cancelarul german...
Recording of the New Year's address by Federal Chancellor Scholz
Cancelarul federal Olaf Scholz califică drept ''scandal'' propunerile lui Donald Trump cu...
Recording of the New Year's address by Federal Chancellor Scholz
Scholz îi dă replica lui Elon Musk, în mesajul de Anul Nou: Alegerile din Germania „nu vor fi...
Scholz talks on the phone with future US President Donald Trump, Brussels, Belgium - 19 Dec 2024
Scholz şi Trump au convenit că războiul din Ucraina durează „de prea mult timp”
Te-ar putea interesa și
Conclusion of G7 Summit
Olaf Scholz îşi reafirmă sprijinul pentru Kiev şi îşi apără convorbirea cu Putin
scholz
Opoziţia germană îl acuză pe Scholz că alimentează propaganda rusă prin discuţia telefonică...
Hamburg, Deutschland, 06.07.2017: Flughafen: G20-Gipfel: US-Präsident Donald Trump und Olaf Scholz (SPD), Erster Bürgerm
Cancelarul Germaniei, despre relaţia cu Trump: „Dansezi cu cine e în cameră”
vladimir putin
Vladimir Putin nu este dispus să discute cu cancelarul german Olaf Scholz pe tema medierii...
Partenerii noștri
DigiSport La pământ! Cum a trăit banca Universității Craiova ratarea monumentală din meciul cu FCSB
La pământ! Cum a trăit banca Universității Craiova ratarea monumentală din...
PeRoz De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în timp ce prințesa Charlene are voie să poarte alb
De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în...
Film Now Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le răspunde celor care-i critică schimbarea de look și de atitudine
Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Un boxer celebru a murit pe frontul din Ucraina. Lumea sportului, în stare de șoc: „Vokha se întoarce acasă pe un scut"
Un boxer celebru a murit pe frontul din Ucraina. Lumea sportului, în stare...
ProFM Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați din latex
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
dan negru si florin piersic
Florin Piersic, amintiri de pe scenă, când și-a lăsat un coleg gol-pușcă...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Election,In,Romania.,The,Hand,Of,Man,Putting,His,Vote
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru...
Carlos Alcaraz
Carlos Alcaraz a câştigat pentru prima dată turneul de la Monte Carlo. Este al şaselea său...
andreea marin
Andreea Marin, mesaj sensibil de Florii pentru mama ei, Violeta, pierdută mult prea devreme...
Ianis Hagi
Ianis Hagi și-a salvat echipa de club de la înfrângere. A egalat pentru Glasgow Rangers în...