Președintele ales al Comisiei Europene a declarat că Brexit-ul „dacă se va întâmpla” va fi doar începutul relației între Marea Britanie și UE, „nu sfârșitul”.
Într-un avertisment implicit pentru susținătorii ieșirii Regatului Unit din blocul comunitar, care argumentează o așa-numită „despărțire curată” fără un acord în vigoare, Ursula von der Leyen a spus că cele două părți vor trebui să lucreze pentru a construi din nou legături după Brexit.
Și a dat un impuls Dublinului în lupta pentru Brexit, numindu-l pe irlandezul Phil Hogan în funcția de comisar pentru Comerț, care a fost însărcinat cu negocierea unui acord comercial post-Brexit cu Londra, o mișcare pe care premierul irlandez Leo Varadkar a apreciat-o drept „un avantaj cert” .
Brexit-ul, dacă se va întâmpla, nu este sfârșitul a ceva, ci este începutul relației noastre viitoare, a afirmat von der Leyen.
Fost ministru al Apărării în Germania, Von der Leyen va prelua conducerea echipei executive a UE pe 1 noiembrie, a doua zi după ce premierul Boris Johnson a promis să scoată Marea Britanie din blocul comunitar, cu sau fără un acord.
Ea a declarat că este în interesul ambelor părți să se ajungă la un acord, dar a insistat că UE este pe deplin pregătită să facă față impactului dacă Marea Britanie se va retrage fără un acord.
Regatul Unit trebuia inițial să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie a acestui an, în urma unui referendum din 2016 care a dus la apariția Brexit-ului.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!