Fosta șefă a TAROM spune că motivul pentru care a fost demisă în urmă cu două zile ar fi unul politic. Mădălina Mezei declară că ar fi fost dată afară pentru că ar fi refuzat să împiedice parlamentarii Opoziției, care locuiesc în provincie, să ajungă la moțiunea de cenzură.
Mădălina Mezei îi va face plângere penală ministrului demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.
Informațiile care circulă sunt adevărate. Domnul Cuc s-a răzbunat pe mine și m-a demis în cel mai josnic mod. Sunt niște aspecte care circulă, domnul Orban le-a declarat, le-a aflat nu știu din ce sursă. Eu pot doar să confirm. Am să fac plângere penală împotriva domnului ministru Cuc. Consiliul de Administrație este o unealtă, au invocat niște motive care nu stau în picioare și le-am demonstrat prin toate documentele din partea partenerilor cu care am intrat în discuții, a spus Mezei.
Într-o postare pe Facebook, Răzvan Cuc vorbește de „minciuni aruncate pe piață”.
Se pare că fosta doamnă director general TAROM nu a înțeles că dacă nu face treabă, va sta cu mandatul pe masa Consiliului de Administrație. Nu înțeleg supărarea unor directori de companii care atunci când nu își îndeplinesc obiectivele pe care și le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum și se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea TAROM, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie. Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire, a răspuns ministrul demis al Transporturilor.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!