Președintele Vladimir Putin va muri ”foarte curând”, însă după ce se va încheia războiul pe care l-a început în februarie 2022, susține generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei.
Într-un interviu pentru ABC News, generalul Budanov a susținut că Vladimir Putin ”va muri curând”, pentru că are cancer, potrivit HotNews.ro.
ABC News: Este Putin bolnav în fază terminală?
Budanov: Desigur! De foarte mult timp.
ABC News: Când credeți că va muri?
B: Cred că foarte curând. Sper.
ABC News: Dacă moare ce înseamnă?
B: Va fi un transfer de putere.
ABC News: Deci moartea lui Putin nu înseamnă neapărat sfârșitul războiului?
B: Acest război ar trebui să se termine înainte să moară.
ABC News: De ce e bolnav? De cancer?
B: Da, credem că de cancer.
ABC News: De ce credeți că este bolnav?
B: Este simplu, știm. De la surse umane (apropiate de Putin)
De asemenea, Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, mai susține că Kievul plănuiește o nouă ofensivă împotriva forțelor ruse în primăvară și că invadatorii vor avea parte de o lună „fierbinte” în acest anotimp, potrivit sursei citate.
Budanov a declarat că se așteaptă ca luptele să se încingă cel mai mult în luna martie, susținând că Ucraina face planuri pentru o ofensivă militară în primăvară.
„Aceasta va fi perioada când vom asista la eliberarea mai multor teritorii și vom provoca și mai multe înfrângeri finale Federației Ruse. Acest lucru se va întâmpla în întreaga Ucraină, din Crimeea în Donbas”, a declarat el în cadrul unui interviu publicat de ABC News miercuri.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!