Procurorii DIICOT implicați în cazul de la Caracal vor să sesizeze Baroul în privința avocatului familiei Luizei Melencu. Oamenii legii susțin că Tonel Pop a fotografiat casa presupusului criminal Gheorghe Dincă și a făcut și un selfie.
După ce a fost surpins de anchetatori, apărătorul a fost îndepărtat de la cercetări.
Anterior, Tonel Pop îl acuzase pe procurorul de caz că nu-i mai permite accesul la anchetă. Cât despre poze, avocatul susține că l-a rugat pe un anchetator să-i facă o fotografie pentru că era haios în combinezon.
Am cerut șefului criminaliștilor de aici să-mi facă o fotografie cu combinizonul pentru că era haios, au făcut o fotografie în fața prelatei. Cu combinezonul. Pentru că era haios. Dânșii au făcut o poză pe o prelată. Nu se vede nicio frunză. Era haioasă cu combinezonul cu toate, cu mănuși și am vrut să fac o poză cu acel costum deosebit. Acea fotografie nu e în câmpul delimitat, ci e la corp. Eram la 30 de metri, nu în câmpul infracțional. Au găsit un pretext, pretextul a fost înainte de a face poza, nu are legătură una cu alta. Am șters, au șters și dânșii, a fost un pretext, a explicat Tonel Pop.
Apărătorul familiei Luizei susține că nu i se mai permite să ia parte la anchetă deoarece procurorii nu vor ca el să știe cum decurge urmărirea penală: Nu le convine ce spun despre dumnealor, nu le convine să știe nimeni ce fac, ce nu fac sau fac prost.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!