Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, a fost externat vineri de la spitalul din Milano în care a fost internat în urmă cu şase săptămâni - din cauza unei leucemii şi unei infecţii pulmonare -, a constatat un fotograf AFP, potrivit News.ro.
Silvio Berlusconi a părăsit Spitalul San Raffaele, din capitala lombardă, către ora locală 13.15 (14.15, ora României), la bordul unei berline cu geamuri fumurii, fără să facă declaraţii de presă.
El a fost internat în acest prestigios spital la tratament, din cauza unei stări de slăbiciune legate de o infecţie pulmonară, însă medicii au dezvăluit că suferă de o leucemie cronică.
El s-a adresat simpatizanţilor săi la începutul lui mai, pentru prima oară, într-un mesaj video, din camera de spital, aşezat la un birou, cu steagul partidului şi Italiei în spate.
Silvio Berlusconi a fost spitalizat în mai multe rânduri în ultimii ani, după ce s-a îmbolnăit de covid-19, în 2020.
Cariera acestui politician care se întoarce ”etern” - a cărui moarte politică a fost greşit anunţată în mai multe rânduri - se confundă cu istoria italiană a ultimilor 30 de ani.
Şef de Guvern în trei rânduri în perioada 1994-2011, el este în prezent senator şi preşedintele Partidului său Forza Italia (dreapta), un partener minoritar în Guvernul de coaliţie al premierului neofascist Giorgia Meloni.
Meloni l-a vizitat la spital duminică, a declarat că se afla într-o ”dispoziţie excelentă” şi că munceşte în continuare ”neîncetat”.
Numărul doi în Forza Italia, Antonio Tajani, ministruul italian de Externe, şi aliatul său în coaliţie Matteo Salvini, liderul Partidului Liga (antimigraţie), l-au vizitat, la rândul lor.
”Bun venit acasă, mare Silvio”, a scris vineri pe Twitter Matteo Salvini.
”Suntem cu toţii bucuroşi de întoarcerea ta acasă, bine ai venit, preşedinte!”, scrie la rândul său Tajani.
Un fan al fotbalului, Silvio Berlusconi a prezidat timp de 31 de ani AC Milano, care a câştigat de cinci ori Liga Campionilor în era sa, pe care l-a vândut în aprilie 2017 unor investitori chinezi.
El este în prezent proprietarul Clubului din Monza.
Cariera sa a fost marcată, de asemenea, de scandaluri şi de probleme judiciare care, în ultimii zce ani, s-au concentrat asupra unor proceduri legate de faimoasele petreceri sexuale de noapte ”bunga bunga”.
Octogenarul - a cărui soţie, Marta Fascina, este cu 53 de ani mai tânăr decât el - a provocat un scandal în decembrie 2022, după ce le-a promis jucătorilor, înaintea unui meci, că, în cazul unei victorii, le va aduce ”în vestiar” un ”autobuz cu prostituate”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!