Simona Halep a învins-o pe Sofia Kenin în turul doi, la Australian Open, cu scorul de 6-3, 6-7, 6-4. După un meci de două ore și jumătate, românca încă nu știe cum a reușit să câștige.
„Nu știu cum am câștigat în seara aceasta. Este atât de greu de explicat ce s-a întâmplat pe teren. A jucat minunat. M-am accidentat ușor în setul secund, însă am luptat pentru că pur și simplu am dorit să înving și să joc din nou în fața voastră”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.
În momentul în care Simona a reușit break, mama sa, Tania Halep, a sărit de pe scaun și a început să aplaude. „Bravo, bravo, bravo!”, i se poate citi pe buze.
În turul trei, Simona Halep o va întâlni pe Venus Williams. Williams a învins-o pe Mihaela Buzărnescu în turul 1 și pe franțuzoaica Alize Cornet în turul secund. Venus Williams a învins-o pe Simona Halep de 3 ori, până acum, iar românca a câștigat două partide contra americancei.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!