Simona Halep a învins-o pe Aryna Sabalenka în sferturile turneului de la Dubai, scor 3-6, 6-2, 6-2. Meciul a fost transmis în direct pe Digi Sport 2.
Meciul dintre Simona Halep și Aryna Sabalenka a început sub semnul echilibrului. Cele două jucătoare au mers cap la cap până în game-ul cu numărul 6, când Sabalenka a reușit primul break al partidei.
A urmat rebreak-ul Simonei, dar sportiva aflată pe locul 13 WTA a răspuns apoi cu un nou break. Halep n-a avut puterea să mai revină în set, astfel că Sabalenka și-a făcut serviciul și a dus scorul la 6-3 după numai 27 de minute.
Simona s-a mobilizat în setul secund și nu i-a dat prea multe șanse adversarei din Belarus. După 35 de minute, românca a dus scorul la 6-2 și a împins partida în decisiv.
În al treilea set, Halep a reușit rapid break-ul, în al patrulea game, iar Sabalenka nu a mai avut forța să revină în joc. Halep s-a impus cu 6-2 în decisiv și merge în semifinalele turneului de la Dubai, unde se va duela cu Jennifer Brady.
Pe cealaltă parte de tabel se vor duela Petra Martic și Elena Rybakina.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!