Simona Halep a primit verdictul TAS în cazul suspendării sale, după audierile care au avut loc în luna februarie, scrie Digi24.ro.
Conform deciziei TAS, suspendarea pentru Simona Halep a fost redusă de la patru ani la nouă luni, a confirmat avocatul ei. Asta înseamnă că ea se poate întoarce pe terenul de tenis, având în vedere că suspendarea a fost de patru ani.
De asemenea, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei Halep.
„TAS admite apelul depus de Simona Halep şi reduce perioada de ineligibilitate a acesteia de la patru ani la nouă luni. Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de ITF Independent Tribunal trebuie redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023. Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită dispozitivul hotărârii arbitrale Hotărâre arbitrală cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător. De asemenea, Comisia TAS a dispus descalificarea tuturor rezultatelor competitive obţinute de dna Halep din 29 august 2022 (data prelevării probei sale pozitive) până la 7 octombrie 2022, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasament şi premii în bani. Prin urmare, se respinge apelul declarat de ITIA şi apelul depus de Simona Halep este admis în parte (cererea sa de antedatare a începerii suspendării la 29 august 2022 este respinsă)”, a precizat TAS într-un comunicat postatt pe site-ul oficial, potrivit News.ro.
În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.
Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.
Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie, iar audierile au avut loc în februarie 2024.
În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată. Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!