Simona Halep Și Darren Cahill vor dona bani pentru victimele incendiilor din Australia. Ei se alătură astfel jucătorilor de tenis din întreaga lume care vor dărui bani în urma acestor tragediilor din Australia. Tenismenii au anunțat că vor dona de fiecare dată când vor marca un as la meciuri. În schimb, Simona Halep va da 200 de dolari pentru fiecare moment în care îl enervează pe antrenorul australian Darren Cahill.
„Ştiţi că iubesc Australia, dar ştiţi şi că nu dau mulţi aşi. Vreau să ajut şi promisiunea mea este următoarea: de fiecare dată când îl voi enerva pe Darren Cahill la fiecare meci al meu din Australia, voi dona 200 de dolari. Aşa sigur voi strânge mulţi bani", a scris Halep pe Twitter.
La scurt timp după anunțul Simonei Halep, australianul Darren Cahill a replicat: „Bine jucat, Simona! Și eu voi da cu tine câte 50 de dolari pentru fiecare ieșire nervoasă. Așa că, pentru prima dată, voi spune \"Bravo\"!. Sufletele noastre sunt alături de pompieri, voluntari, cei de la serviciile de urgență și de toate familiile afectate".
Lumea tenisului, aflată în Australia pentru debutul sezonului, s-a mobilizat în vederea strângerii de fonduri pentru victimele incendiilor de vegetaţie, a doua zi după apelul lansat în acest sens de tenismanul Nick Kyrgios.
Preşedintele Tennis Australia Craig Tiley a anunţat organizarea de evenimente pentru strângerea de fonduri la ATP Cup, Openul Australiei şi la alte turnee prevăzute în perioada următoare.
Herbstmesse (Autumn Fair) in Basel [2019]
Organizatorii turneelor de tenis din Australia au anunţat că mai mulți experţi medicali vor supraveghea condiţiile de joc şi meciurile vor fi suspendate dacă este cazul.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!