Sindicatul poliţiştilor, Europol, a reacţionat sâmbătă, 28 octombrie, într-o postare devenită virală, în cazul lui Dorian Popa, prins drogat la volan.
„Pentru că informația referitoare la Dorian Popa, Lambo-ul și chiloții se rostogolește rapid în presă în formatul copy/paste, cred ca e important să facem următoarele precizări:
1. Dorian Popa nu a fost oprit de colegii noștri de la Serviciul Rutier Ilfov pentru că acesta conducea îmbrăcat doar în chiloți;
2. Reținerea permisului de conducere nu a fost operată de polițiștii rutieri pentru că Dorian Popa conducea un Lamborghini in chiloți, deși, fie vorba între noi, oricât de excentric ai fi, o astfel de mașină impune un anumit standard;
3. Dosarul penal nu a fost deschis pentru că Dorian Popa conducea doar în chiloți, ci a fost deschis în urma rezultatului testării preliminare cu aparatul drug test, care confirmă prezența canabioidelor.
P.S. Având în vedete ultimele cazuri de corupție documentate la nivelul unor structuri teritoriale de medicină legală, ne punem speranța ca rezultatul probelor biologice să nu fie afectate de cursul euro.
P.S.S. Sperăm că pe perioada suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru Dorian Popa să nu cumva să ne întâlnim cu Cheluțu la volan
P.S.S.S. Felicităm polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ilfov care au demonstrat că aplicarea legii nu ține cont nici de marca autoturismului, nici de statului social și nici de brand-ul chiloților pe care îi poartă ocupantul.”, transmite Europol.
Reamintim că vineri seara, Dorian Popa a rămas fără permisul auto, după ce a fost oprit de poliție în zona casei sale, fiind depistat la Drugtest că a consumat canabis.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!