Șoferii de camioane așteaptă 10 ore pentru a intra în țară prin vama Nădlac II, din județul Arad. Cozi s-au format și la celelalte puncte de trecere a frontierei din vestul României.
Potrivit aplicației de monitorizare a traficului la graniță, dezvoltată de Poliția de Frontieră, timpii de așteptare la vama Nădlac II, pe sensul de intrare în țară pentru camioane, a crescut la 600 de minute, în această seară (vineri, n.r.).
Coloana de camioane se întinde pe mai mulți kilometri. Sunt deschise 7 artere pe sensul de intrare.
La vama Vărșand, tot din județul Arad, șoferii de camioane așteaptă 5 ore și jumătate, la Nădlac 4 ore, iar la vama Borș din județul Bihor timpii de așteptare sunt de aproape 2 ore.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!