Un nou record de căldură în decembrie a fost înregistrat marţi în Spania - cu un vârf de 29,9°C la Malaga, în sudul Andaluziei, potrivit Agenţiei Meteorologice Naţionale spaniole (AEMET), relatează AFP.
Această temperatură demnă de o perioadă de vară depăşeşte cu 0,5°C precedentul record - de 29,4°C - din Spania peninsulară, înregistrat la 10 decembrie 2010 în apropiere de Granada, tot în Andaluzia, precizează pe X Aemet.
Ea intervine în contextul în care în sudul peninsulei iberice circulă de mai multe zile curenţi de aer cald, care au antrenat recorduri locale de temperatură - la Murcia, 27,6°C, şi la Alicante, 27,3°, pe coasta la Marea Mediterană, potrivit News.ro.
Un astfel de nivel al temperaturii ar fi ”mult mai puţin probabil” fără ”modificările climatice observate la scară mondială şi în Spania”, subliniază Aemet.
Spania, obişnuită cu temperaturi ridicate, se confruntă de mai mulţi ani cu episoade de caniculă tot mai numeroase şi mai apropiate, uneori în afara lunilor de vară, un lucru care-i îngrijorează pe cercetători.
Potrivit Aemet, frecvenţa episoadelor de căldură s-a triplat în ultimii zeci ani în Spania, care se află în prima linie împotriva încălzirii globale.
Durata verii meteorologice a crescut cu zece zile pe deceniu începând din anii '80.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!