Spania va deveni prima țară din Europa care oferă concediu menstrual. Parlamentarii spanioli au adoptat noul proiect de lege care acord zile libere femeilor care se confruntă cu dureri în acea perioadă și care întărește accesul la avort în spitalele publice.
Proiectul legislativ a fost adoptat de deputații în camera inferioară a Parlamentului spaniol în prima sa lectură, cu 190 de voturi pentru, 154 împotrivă și cinci abțineri, după acest vot va merge la Senat pentru aprobare, potrivit euronews.ro.
„Această legislație este o una a cuceririlor feministe”, a declarat în Congresul Deputaților Irene Montero, ministrul Egalității din Spania și membru al partidului de stânga radical Podemos. „Recunoaștem sănătatea menstruală ca parte a dreptului la sănătate și luptăm cu stigmatizarea și tăcerea”.
Spania va deveni oficial prima țară din Europa care ia aceste măsură, după ce proiectul de lege va fi adoptat. Aceasta va face parte din puține țări din lume care au adoptat această lege, după exemplul Japoniei, Indoneziei sau a celor din Zimbabue. Durata concediului medical pe care medicii îl vor putea acorda femeilor care au dureri în timpul ciclului menstrual nu a fost specificată în proiect de lege, însă se speculează că femeile ar putea să-și ia până la trei zile libere în acea perioadă a lunii.
Cu toate acestea, există rezerve în anumite sectoare, în special în cadrul sindicatului UGT, unul dintre cele două sindicate majore din țară, față de îngrijorările cu privire la posibilitatea ca angajatorii care doresc să evite acordarea concediului menstrual să nu mai angajeze femei.
„Concediul menstrual” este una dintre măsurile cheie din legislația mai largă, care prevede și accesul sporit la avort în spitalele publice. Mai puțin de 15% din avorturile efectuate în țară au loc în aceste instituții, în principal din cauza obiecțiilor de conștiință ale medicilor. Legea ar mai putea permite minorilor, de 16 și 17 ani, să facă avort fără a cere permisiunea părinților, anulând o cerință introdusă de un guvern conservator în 2015.
Citește și: Ce ai fi dispus să faci pentru o lună de concediu plătit? Soluția unui taiwanez te va surprinde
Avortul a fost dezincriminat în Spania în 1985 și apoi legalizat în 2010, dar avortul rămâne un drept plin de dificultăți în această țară cu o puternică tradiție catolică. Acest proiect de lege prevede, de asemenea, consolidarea educației sexuale în școli, precum și distribuirea gratuită a contraceptivelor și a produselor de igienă menstruală în licee.
Spania este o țară considerată o referință pentru drepturile femeilor în Europa, mai ales după adoptarea unei legi privind violența de gen în 2004. Guvernul Sanchez are în rândurile sale mai multe femei decât bărbați
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!