Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat în finala probei de canoe simplu pe 500 de metri, vineri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru probe neolimpice de la Samarkand (Uzbekistan).
Chirilă a câştigat seria a treia, cu timpul de 01 min 54 sec 412/1000, la peste şase secunde de polonezul Wiktor Glazunow (02:00.581), transmite Agerpres.
Sportivul de 26 ani, de la CSA Steaua, este campionul mondial en titre, iar la Paris s-a clasat al nouălea în proba olimpică de canoe simplu pe 1.000 m.
Cel mai bun timp din serii l-a scos cehul Martin Fuksa, care a câştigat seria a doua în 01 min 52 sec 280/1000.
În prima serie s-a impus moldoveanul Serghei Tarnovschi, în 01 min 56 sec 319/1000.
Finala A este programată duminică, la ora 10:04 (ora României).
Chirilă va concura sâmbătă şi în serii la canoe simplu pe 200 m.
La Mondialele din 2023 de la Duisburg, România a cucerit prin Cătălin Chirilă o medalie de aur la canoe simplu 500 m, una de argint la canoe simplu pe 1.000 m, plus una de bronz la canoe dublu pe 1.000 m prin Nuţă şi Sprîncean.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!