Acum la Digi FM Audiență Națională LIL NAS X - Star Walkin

Djokovic - Kyrgios, finala Wimbledon 2022

djokovic kyrgios profimedia-0323149518
Foto: Profimedia Images

Novak Djokovic s-a calificat vineri în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon după ce a trecut în patru seturi de britanicul Cameron Norrie, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4.

Djokovic, locul 3 mondial şi principal favorit, s-a impus după două ore şi 37 de minute în dauna lui Norrie, locul 12 mondial şi cap de serie numărul 12.

Adversarul lui Djokovic în finala de duminică va fi australianul Nick Kyrgios (40 ATP), care a acces în ultimul act al turneului londonez după ce spaniolul Rafael Nadal (4 ATP) a declarat forfait din cauza unei accidentări. Pentru temperamentalul Kyrgios este prima finală a unui turneu de Mare Șlem în care ajunge.

Sârbul, în schimb, a câştigat de şase ori turneul de la Wimbledon, ultima oară anul trecut. El are acum ocazia să se apropie de Nadal. După ce a câștigat luna trecută turneul Roland Garros, spaniolul a devenit tenismenul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie: 22. El s-a distanțat astfel de marii săi rivali, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ambii având câte 20 de titluri majore.

Novak Djokovic și Nick Kyrgios se vor întâlni pentru prima dată la All England Club și pentru a treia oară în carieră. Australianul a câștigat întâlnirile lor anterioare (ambele în 2017 și ambele pe hard) fără să cedeze vreun set și fără să-și cedeze serviciul. Dar Djokovic are un avantaj clar în ceea ce privește experiența în meciurile de mare miză. În plus, sârbul mai are și o miză personală: Kyrgios vine din țara care la începutul acestui an nu i-a permis lui Djokovic să joace la Australian Open și l-a trimis acasă, pentru că nu era vaccinat.

Finala Wimbledon 2022 se va disputa duminică de la ora 16:00.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Tennis: Miami Open
Djokovic s-a calificat în sferturi la Miami pentru prima oară din 2016
Novak Djokovic
Djokovic, eliminat în turul 2 la Indian Wells
Alexander Zverev și Novak Djokovic
Novak Djokovic a abandonat în semifinalele Australian Open, după o accidentare. Alexander...
Novak Djokovic
Novak Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz și s-a calificat în semifinalele Australian Open...
Te-ar putea interesa și
proteste serbia
Novak Djokovic îi susţine pe studenţii care manifestează împotriva guvernului din Serbia
Novak Djokovic, Andy Murray
Andy Murray nu se aștepta vreodată să devină antrenor, înainte ca Djokovic să-i propună: "Nu...
Tennis Australian Open Practice, Melbourne, USA - 07 Jan 2025
Novak Djokovic, la primul antrenament sub conducerea lui Andy Murray, la Melbourne
Nick Kyrgios
Nick Kyrgios acuză: „Intergitatea tenisului este îngrozitoare in acest moment”
Partenerii noștri
Digi24 Primele declarații ale tânărului care a fost ținut captiv timp de 20 de ani de mama sa vitregă. „Sunt un supraviețuitor”
Primele declarații ale tânărului care a fost ținut captiv timp de 20 de...
DigiSport CSM Reșița - Steaua, LIVE VIDEO, 17:30, Digi Sport 1, în etapa a 5-a de play-off din Liga 2
CSM Reșița - Steaua, LIVE VIDEO, 17:30, Digi Sport 1, în etapa a 5-a de...
PeRoz Care ar putea fi prima măsură luată de William după ce va deveni rege. Harry și Meghan, în „vizorul” lui: „Și-au trădat familia”
Care ar putea fi prima măsură luată de William după ce va deveni rege...
Film Now Cauza morții lui Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită. Ce au aflat medicii după ce familia actriței s-a opus autopsiei
Cauza morții lui Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită. Ce au aflat...
Digi World Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți...
Stirile Kanal D Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu. Fratele tânărului decedat, detalii despre ultimele ore din viața lui „Castron": „Îl auzeam cum face urât"
Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu...
ProFM Zoli Toth de la Sistem a divorțat în mare discreție de mama fetelor lui: Nu a fost tot timpul lapte și miere, dar lucrurile s-au așezat
Zoli Toth de la Sistem a divorțat în mare discreție de mama fetelor lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Brittany Bland/ Profimedia
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o...
Old,Ruins,In,Side,,Near,Antalya,In,Turkey
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am...
Catalin Maruta si Andra
De ce a plecat Andra în vacanță fără Cătălin Măruță, înainte de Paște: „Mă simt un pic...
Șoferii din Iași, „vânați” din elicopter în minivacanța de Paște/ Foto: Captură video
Șoferii din Iași, „vânați” din elicopter în minivacanța de Paște. Zeci de permise au fost deja...