UPDATE 18:35: Iker Casillas susține că i-a fost spart contul de Twitter și că nu el a scris mesajul: „Contul meu a fost spart. Din fericire, totul este în ordine. Îmi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc. Și, bineînțeles, mai multe scuze față de comunitatea LGBT”.
UPDATE 17:01: La mai bine de o oră de când a făcut public mesajul prin care anunțat că e gay, Iker Casillas l-a șters.
Știrea inițială:
Iker Casillas, fostul fotbalist legendar de la Real Madrid, susține că este gay. Într-un mesaj postat pe Twitter, acesta spune că are altă orientare sexuală și a cerut să-i fie respectată intimitatea.
”Sper să mă respectați: sunt homosexual”, a spus el într-un mesaj postat pe Twitter.
Anunțul vine la aproape doi ani de când acesta a divorțat de jurnalista Sara Carbonero, cu care a avut o relație de 11 ani, dintre care cinci de căsnicie. Ei au împreună doi copii, amândoi băieți, potrivit Mirror.
În vârstă de 41 de ani, Iker Casillas a primit ulterior numeroase mesaje de susținere, inclusiv unul de la colegul lui de la Barcelona, Carles Puyol.
„A venit timpul să ne spunem povestea, Iker!”, a reacționat fotbalistul, punând în dreptul mesajului și două emoticoane, între care o inimioară.
Mesajul postat de Iker Casillas vine la câteva săptămâni de când numele lui a fost asociat cu al mai multor tinere, printre care Maria Jose Camacho, Alejandra Onieva sau chiar Shakira. Tocmai de aceea, mulți dintre fani nu știu ce să creadă, dacă nu cumva mesajul postat de el este doar o glumă făcută de el, sătul să fie cuplat de presă.
El a avut o reacție vehementă și când s-a scris că ar avea o relație cu Shakira. El n-a fost deloc entuziasmat și a reacționat pe rețelele sociale: ”De necrezut! De unde a apărut așa ceva?” a scris el pe Instagram, amintind, de asemenea, că singurul lucru pe care l-a făcut a fost să-i dea ”follow” pe Instagram.
Iker Casillas s-a retras din fotbal în 2020
Iker Casillas s-a retras din fotbal în 2020, după ce a avut numeroase probleme de sănătate. Acesta a avut o carieră impresionantă, în care a adunat numeroase trofee. Cele mai importante dintre ele au venit cu naționala Spaniei. A fost campion mondial și dublu campion european cu „Furia Roja”. Cu Real Madrid, „San Iker” a câștigat de trei ori Liga Campionilor și de cinci ori titlul în Spania. Este considerat unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului.
„Importantă este calea pe care o parcurgeți și oamenii care vă însoțesc, nu destinația către care vă îndreptați. Pentru că prin muncă și efort, pot să spun că fără ezitare, aceasta a fost calea și destinația visului meu”, a scris Casillas pe pagina sa de Twitter.
Iker Casillas și Sara Carbonero au fost împreună 11 ani
Sara Carbonero și Iker Casillas s-au despărțit anul trecut, după 11 ani de relație, timp în care au avut, de asemenea, doi copii. Cei doi au făcut anunțul postând un mesaj pe rețelele sociale, în cadrul cărora cereau oamenilor să le respecte dreptul la viața privată.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!