Acum la Digi FM MONTELL JORDAN - This is How We Do It

Jannik Sinner, numărul 1 ATP, suspendat trei luni, după ce a încheiat cu acord cu Agenţia Mondială Antidoping. Depistat pozitiv cu o substanță interzisă

Jannik Sinner
Jannik Sinner / Profimedia Images

Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, va fi suspendat timp de trei luni, până la 4 mai 2025, în temeiul unui „acord de soluţionare” încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA), care prevedea iniţial o suspendare de unul până la doi ani după depistarea pozitivă a unei substanţe interzise în martie 2024.

„În conformitate cu termenii acordului, domnul Sinner îşi va ispăşi perioada de ineligibilitate de la ora 23.59 din 9 februarie 2025 până la 4 mai 2025 (care include un credit de patru zile ispăşite anterior de sportiv în timpul suspendării provizorii)”, a detaliat sâmbătă WADA într-un comunicat, renunţând la procedura de apel lansată în 2024 la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, relatează News.ro.

Jucătorul va rata astfel turneele Masters 1000 de la Indian Wells şi Miami, în martie, şi Monte Carlo şi Madrid, în aprilie, dar niciun turneu de Grand Slam.

Italianul a fost depistat pozitiv de două ori la clostebol, un steroid anabolic, în martie 2024, dar a fost exonerat cinci luni mai târziu, după ce o instanţă independentă (ITIA) a decis că dopajul nu a fost intenţionat. 

Potrivit recentului câştigător al Australian Open şi triplu campion de Grand Slam, un membru al anturajului său şi-a aplicat pe mână un produs fără prescripţie medicală care conţinea această substanţă interzisă, iar apoi l-a masat pe sportiv.

„Cu toate acestea, în conformitate cu Codul (Mondial Anti-Doping) şi în virtutea jurisprudenţei CAS, un sportiv este responsabil pentru neglijenţa celor din jurul său. Pe baza faptelor unice din acest caz, o suspendare de trei luni este considerată un rezultat adecvat”, a declarat WADA, care a făcut apel la decizia ITIA la TAS în septembrie. 

Jucătorul urma să fie audiat la jumătatea lunii aprilie de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, la care WADA solicitase o suspendare între unu şi doi ani.

Acordul încheiat cu Sinner vine la mai puţin de o lună după ce WADA a decis să nu facă apel la suspendarea de o lună impusă de ITA numărului 2 mondial Iga Swiatek, după ce aceasta a fost depistată pozitiv cu trimetazidină, o altă substanţă interzisă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Romania v Japan, 2025 Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a României a pierdut întâlnirea cu Japonia, scor 0-3, în calificările...
Billie Jean King
Billie Jean King, prima sportivă cu o stea pe Hollywood Walk of Fame. Fosta jucătoare de tenis...
Soós Zoltán/ Foto: Facebook
Primarul din Târgu Mureş, suspendat 60 de zile de DNA: „Am încercat să clarific prezenţa...
Front Row Stars Shine at Gucci’s Fashion Show During Milan Women's Fashion Week Fall/Winter 2025
Jannik Sinner, despre suspendarea sa pentru dopaj: Ceea ce trăiesc este puţin nedrept
Te-ar putea interesa și
Alexandra Eala
Alexandra Eala, prima jucătoare din Filipine care ajunge într-o semifinală WTA. A învins-o pe...
Jannik Sinner
Jannik Sinner se menţine lider în clasamentul ATP. Jack Draper a intrat în Top 10. Cine este...
simona halep, iga swiatek
De ce au primit pedepse total diferite Simona Halep și Iga Swiatek, ambele suspendate pentru...
Federico Gomez/ Profimedia
Jucătorul argentinian de tenis Federico Gomez vorbeşte despre perioada când a luptat cu...
Partenerii noștri
DigiSport ”O să-mi facă o cuşcă, să-mi închid gura”. Mirel Rădoi nu s-a ferit de cuvinte, după Universitatea Craiova - FCSB
”O să-mi facă o cuşcă, să-mi închid gura”. Mirel Rădoi nu s-a ferit de...
PeRoz De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în timp ce prințesa Charlene are voie să poarte alb
De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în...
Film Now Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le răspunde celor care-i critică schimbarea de look și de atitudine
Millie Bobby Brown, divă modernă într-o rochie strânsă pe trup. Cum le...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Un boxer celebru a murit pe frontul din Ucraina. Lumea sportului, în stare de șoc: „Vokha se întoarce acasă pe un scut"
Un boxer celebru a murit pe frontul din Ucraina. Lumea sportului, în stare...
ProFM Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați din latex
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
dan negru si florin piersic
Florin Piersic, amintiri de pe scenă, când și-a lăsat un coleg gol-pușcă...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Election,In,Romania.,The,Hand,Of,Man,Putting,His,Vote
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru...
Carlos Alcaraz
Carlos Alcaraz a câştigat pentru prima dată turneul de la Monte Carlo. Este al şaselea său...
andreea marin
Andreea Marin, mesaj sensibil de Florii pentru mama ei, Violeta, pierdută mult prea devreme...
Ianis Hagi
Ianis Hagi și-a salvat echipa de club de la înfrângere. A egalat pentru Glasgow Rangers în...